Prima pagină » Știri » Băsescu: S-a spus minciuna că Cocoș a încasat 9 mil. dolari. Banii nu au ajuns la el pentru că mare parte din sumă e blocată în Elveția

Băsescu: S-a spus minciuna că Cocoș a încasat 9 mil. dolari. Banii nu au ajuns la el pentru că mare parte din sumă e blocată în Elveția

Băsescu: S-a spus minciuna că Cocoș a încasat 9 mil. dolari. Banii nu au ajuns la el pentru că mare parte din sumă e blocată în Elveția
Băsescu: S-a spus minciuna că Cocoș a încasat 9 mil. dolari. Banii nu au ajuns la el pentru că mare parte din sumă e blocată în Elveția

„S-a spus minciuna că Cocoș a încasat 9 milioane de dolari, când banii, cel puțin ceea ce știu eu, în cea mai mare parte a lor, sunt blocați în bancă, la solicitarea autorităților române, de doi ani. Deci sunt acolo, nu au ajuns la Cocoș și nu mă interesează Cocoș în această ecuație, dar toată lumea o întreabă pe Elena Udrea: Dar cum ai avut nouă milioane de dolari și ce ai făcut cu ei, unde sunt, nu se poate să nu știi, că bănuiesc că nouă milioane de dolari sunt cam jumătate de camion”, a spus Traian Băsescu, într-o emisiune a postului B1 TV.

Potrivit lui Traian Băsescu, „dacă au fost, au fost o mică parte”.

„Am văzut și eu în documentele din dosarul Microsoft, că domnul Pescariu a adus bani și lichizi, cu geanta, dar discutăm de nouă milioane de dolari. Deci e o mare minciună publică, o fi fost așa înțelegerea, dar banii nu au ajuns la Cocoș, în mod cert sau nu în casă la Cocoș, însă ceea ce eu știu e că cea mai mare parte a banilor este blocată într-o bancă din Elveția”, a mai spus Traian Băsescu.

Dorin Cocoș ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ștefan și Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziționarea dreptului de utilizare a licențelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari, potrivit DNA.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis marți, că Dorin Cocoș, Ștefan Gheorghe, Gabriel Sandu și alte persoane au discutat, într-o întâlnire care a avut loc în primăvara anului 2009, chestiuni generale legate de posibilitățile pe care le avea Ministerul Comunicațiilor, condus atunci de Sandu, la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licențelor necesare, respectiv exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

„În cursul procedurii de achiziție, pentru a sigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Cocoș Dorin a pretins de la de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ștefan și pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu – 2.700.000 euro și 1.800.000 euro, Gheorghe Ștefan – 4.000.000 euro, Dorin Cocoș – 9.000.000 euro”, potrivit procurorilor DNA.

Din fișa de date a procedurii de achiziție rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitație orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG. Astfel, în 12 august 2009 a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme, prin care Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a achiziționat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare.

Anchetatorii susțin că, pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Dorin Cocoș, Ștefan Gheorghe și Gabriel Sandu, a fost înființată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare.

„La baza acestei tranzacții a stat un contract de suport tehnic datat 19.10.2009, contract ce atestă operațiuni comerciale fictive. Pentru serviciile contractate D-CON.NET se obliga să plătească suma de 18.153.058 euro”, au precizat procurorii.

Sumele de bani pretinse de Dorin Cocoș ar fi ajuns în cele din urmă în contul unor firme controlate, în mod direct sau prin intermediari, de Gabriel Sandu (2.700.000 de euro), Gheorghe Ștefan (4.000.000 de euro) și Dorin Cocoș (9.000.000 de euro), potrivit datelor obținute de procurorii DNA.

Fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru și primarul din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan au fost arestați în dosarul licențelor Microsoft, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

Citește și