Prima pagină » Știri » Băsescu, SCEPTIC în privința Laurei Kovesi ca procuror șef european: Prima șansă este a FRANCEZULUI

Băsescu, SCEPTIC în privința Laurei Kovesi ca procuror șef european: Prima șansă este a FRANCEZULUI

Băsescu, SCEPTIC în privința Laurei Kovesi ca procuror șef european: Prima șansă este a FRANCEZULUI
Traian Băsescu s-a declarat sceptic cu privire la șansele Laurei Kovesi de a ajunge procuror șef european, afirmând că, în cei zece ani cât a fost membru în Consiliul European, au fost doar două cazuri din câteva sute la mediere și că e greu pentru PE să câștige în dispută cu monștrii din CUE.

„Am fost 10 ani în Consiliul European și nu știu dacă în două cazuri din câteva sute la mediere cu Consiliul UE (CUE), a câștigat Parlamentul (European – n.r.). Având în vedere cutumele, prima șansa este a francezului (Jean-Francois Bohnert – n.r.). Consiliul (Uniunii Europene – n.r.), acolo sunt miniștrii … E greu pentru Parlament să câștige în dispută cu monștrii ăștia”, a declarat la Digi24 Traian Băsescu.

Echipa PE și Consiliul UE nu au ajuns la un consens nici în a treia rundă de negocieri care a avut loc joi la Bruxelles, iar următoarea întâlnire va avea loc pe 10 aprilie.

Parlamentul European a emis un comunicat de presă prin care a cerut Consiliului UE, la cea de-a treia rundă de negocieri să nu cedeze în fața presiunilor Guvernului României și să își reconsidere poziția față de candidatul Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

Consiliul Uniunii Europene a reiterat, joi, susținerea pentru numirea francezului Jean-Francois Bohnert în funcția de procuror-șef european, anunță instituția, semnalând că negocierile ar putea fi transferate viitoarei legislaturi a Parlamentului European.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme