Băsescu sugerează că scandalul Hexi Pharma este ”o înscenare”: ”Ceva miroase urât”
Băsescu explică apoi, în patru puncte, de ce scandalul Hexi Pharma îi creează ”suspiciuni puternice” și conchide spunând că ”ceva miroase urât” în acest scandal.
Iată mai jos postarea integrală de pe contul de Facebook al fostului președinte:
„Mă întreb: și dacă „HEXI PHARMA” a fost o înscenare uriașă profitând de câteva inadvertențe sau de câteva probe trucate deliberat sau accidental și trimise la ICECHIM?
Câteva realități și întrebări mi-au creat și continuă să-mi creeze suspiciuni puternice:
1. Nu este posibil ca SRI să nu fi captat informația despre o diluare sistematică, consistentă și pe termen lung a dezinfectanților cu care au fost aprovizionate sute de spitale, inclusiv spitalul SRI.
2. Nu este posibil ca managerii a sute de spitale și probabil mii de medici să nu fi sesizat aprovizionarea pe termen lung și sistematică a spitalelor cu dezinfectanți puternic diluați, dacă acest lucru ar fi fost o realitate.
3. Resping hotărât ideea că sute de manageri și medici români au sacrificat viețile bolnavilor de dragul unei șpăgi, fie ea și relativ consistentă raportată la salariile din sănătate.
4. Resping ideea că mult blamata Comisia de Biocide de pe lângă Ministerul Sănătății a tolerat ca, ani de zile, spitalele din România să fie aprovizionate cu dezinfectanți puternic diluați.
5. Oare întâmplător ministrul sănătății din acea vreme, Achimaș Cadariu, a fost extrem de rezervat în a se așeza în siajul scandalului?
6.Și mai este o întrebare: dacă timp de mulți ani „HEXI PHARMA” a vândut dezinfectanți diluați,pe 30 la sută din piața româneacă, cum se face că nu a țipat concurența ?
Cu siguranță, medicii au fost umiliți și copleșiți de campania furibundă dusă prin presă împotriva „HEXI PHARMA”, dar și împotriva medicilor care, acum, se gândesc să-și urmeze colegii care lucrează în străinătate (oare aceasta să fi fost miza?).
Ceva nu se leagă, ceva miroase urât în acest scandal.
PS – Pe amatorii de speculații, îi previn că nu am avut și nu am nici un fel de legături sau interese legate de „HEXI PHARMA”, dar mă interesează în cel mai înalt grad situația sistemului de sănătate din România.”