BĂTAIA DE LA RUGINOASA, dintre Deleni și Văleni, a fost împiedicată de jandarmi

Publicat: 31 12. 2012, 12:38
Actualizat: 31 01. 2019, 21:25

Tradiționala bătaie cu bâtele între cetele de mascați de la Ruginoasa, județul Iași, nu a mai avut loc în acest an, jandarmii împiedicându-i pe membrii celor două tabere să ajungă față în față și să se lovească reciproc.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bacău, Marius Țăranu, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX că tinerii din Ruginoasa au început să se adune încă de la ora 6.00, în trei zone din comună, după care au pornit spre centrul localității, cu intenția de a se confrunta.

„S-au adunat în trei locații, Rediu, Dumbrăvița și Bugioaia, după care au plecat spre locul de întâlnire. Grupurile erau formate din câte 40 de tineri. Aceștia purtau căști de protecție pe cap și erau înarmați cu bâte. În spatele lor erau cam 200 de civili de fiecare parte, oamenii urmând să asiste la bătaie. În momentul în care s-au apropiat unii de alții, ne-am interpus între ei și i-am avertizat că vor suporta rigorile legii dacă vor comite acte de violență”, a afirmat reprezentantul Jandarmeriei Bacău, unitate care a asigurat ordinea la manifestarea de la Ruginoasa.

Potrivit sursei citate, cetele de mascați nu s-au mai bătut ca în anii precedenți, iar în jurul orei 9.30, membrii celor două grupări – Vălenii și Delenii – s-au retras către case.

„Oamenii au înțeles, nu au existat violențe în acest an. Noi nu le interzicem tradiția, însă nu permitem actele de violență. Una este tradiția, altceva este bătaia. S-a dansat, s-a cântat, dar nu a fost nimeni lovit”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bacău.

În ultima săptămână, reprezentanți ai Prefecturii Iași, ai Jandarmeriei și Poliției s-au întâlnit de câteva ori cu tinerii din Ruginoasa, informându-i că în acest an nu vor mai fi permise manifestări violente la tradiționala bătaie din ultima zi a anului.

Bătaia care se desfășoară în fiecare an în 31 decembrie la Ruginoasa, între „Deleni” și „Văleni”, are ca scop stabilirea ierarhiei în comună pentru anul următor între tinerii din localitate. Potrivit tradiției, câștigătorii bătăliei au dreptul de a organiza balurile din sat, dar și de a solicita întâlniri cu fetele nemăritate.

Anul trecut, patru persoane au fost rănite în confruntare, trei dintre acestea ajungând la spital.

Și în urmă cu cinci ani confruntarea de la Ruginoasa a degenerat, mascații, dar și localnicii atacând forțele de ordine și existând câțiva răniți. În urma incidentelor din 31 decembrie 2007, au fost întocmite șase dosare penale, iar 20 de persoane au fost amendate.