Bătaie cu săbii și bâte într-un restaurant din cartierul Crângași din Capitală
O persoană a ajuns la spital în urma unui scandal produs, în noaptea de joi spre vineri, într-un restaurant din cartierul bucureștean Crângași, în timpul căruia s-au folosit bâte și săbii, 19 persoane fiind duse pentru audieri la sediul Secției 20, informează Poliția Capitalei.
Polițiștii Secției 20 au fost anunțați joi noapte, în jurul orei 24.00, că într-un restaurant din cartierul Crângași are loc un scandal, a precizat Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.
După aplanarea conflictului, 19 persoane au fost conduse la secție iar un bărbat care era rănit a fost dus la Spitalul Universitar, pentru îngrijiri medicale.
Potrivit anchetatorilor, în restaurantul respectiv avea loc petrecerea de majorat a unei tinere. În jurul orelor 23.00, un bărbat ar fi vrut să intre în local, însă unii dintre cei care participau la petrecere i-ar fi interzis accesul.
Acesta a plecat, însă a reveni însoțit de alte trei persoane, înarmate cu bâte și săbii. Scandalul a degenerat, iar mai multe persoane au fost lovite. În același timp, spun polițiștii, au fost distruse și mai multe mese și scaune.
„La un moment dat, un bărbat a dorit să intre în restaurant și să participe la petrecere, însă a fost refuzat, invocându-se caracterul privat al evenimentului. Pe fondul acestui refuz, bărbatul a părăsit locația și a revenit, în scurt timp, însoțit de alte trei persoane. Din datele obținute de către polițiști până în acest moment, rezultă faptul că suspecții aveau asupra lor obiecte contondente cu care ar fi agresat mai multe persoane aflate în restaurant. Situația creată a dus la tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice, precum și la distrugerea unor obiecte de mobilier și a veselei din patrimoniul localului”, a precizat Poliția Capitalei în comunicatul citat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere, loviri sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.