Bătaie electorală la Mangalia, între susținătorii PDL și cei ai PSD. VIDEO
Mai mulți susținători ai candidatului PDL la Primăria Mangalia, Zanfir Iorguș, s-au luat la bătaie cu cei ai candidatului PSD. Totul a pornit de la un banner electoral al PDL, care ar fi fost afișat în fața sediului de campanie al PSD.
Când a izbucnit bătaia, polițiștii au folosit sprayuri paralizante în încercarea de a-i despărți pe susținătorii celor două tabere. Un polițist a fost mușcat de mână.
Doi bărbați au ajuns la spital, în urma bătăii generale. Incidentul a avut loc în jurul orei 16.00.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, miercuri, în jurul orei 16.00, la Mangalia, a izbucnit o altercație între aproximativ 30 de persoane care făceau parte din echipele electorale ale PSD și PDL.
Scandalul a început după ce reprezentanții PSD, care încercau să amplaseze un banner cu mesaj denigrator la adresa candidatului PDL la Primăria Mangalia, Zanfir Iorguș, au fost împiedicați de cei de la PDL.
Inițial, cele două tabere s-au înjurat după care au început să se îmbrâncească și să se lovească.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de la Poliția Mangalia și de la Jandarmerie, care au încercat să aplaneze conflictul, oamenii legii fiind nevoiți să folosească spray lacrimogen pentru calmarea celor implicați.
În urma altercației, două persoane din echipa PDL au fost rănite, iar un polițist a fost mușcat de mână de un participant la scandal.
Cele două persoane din echipa democrat-liberalilor au fost duse la Spitalul din Mangalia, una dintre acestea fiind diagnosticată cu fractură la umărul stâng.
De asemenea, mai multe persoane participante la scandal au fost duse la sediul Poliției pentru identificare și pentru stabilirea rolului fiecăreia în acest conflict.
În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, ultraj și tulburarea liniștii publice.
Bannerul de la care a pornit scandalul a fost ridicat de polițiști.