Bătaie într-un magazin, între o vânzătoare și doi hoți care au încercat să fure dulciuri: Femeia a reușit să îl imobilizeze singură pe unul dintre ei – VIDEO
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin se vede cum unul dintre bărbați bagă în buzunare mai multe obiecte, apoi încearcă să plece din magazin fără să plătească.
Femeia se așează în fața ușii și încearcă să-i oprească pe cei doi să iasă.
Bărbații o îmbrâncesc pe femeie și unul dintre ei reușește să fugă, însă cel de-al doilea este pus la pământ de vânzătoare.
În tot acest timp, mai mulți clienți aflați în magazin se uită la lupta pe care femeia o dă cu bărbatul fără să intervină.
Abia după ce femeia l-a imobilizat pe unul dintre hoți, un bărbat dă semne că ar vrea să o ajute pe vânzătoare, însă renunță repede. În imagini apare și o femeie care o îmbrâncește pe vânzătoare și reușește să-l elibereze pe bărbat, apoi pleacă din magazin.
Potrivit IPJ Timiș, în urma sesizării vânzătoarei, oamenii legii i-au găsit pe cei trei suspecți.
„Polițiștii timișeni au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane necunoscute au pătruns în incinta unei societăți comerciale de pe strada 16 Decembrie din Timișoara, de unde au sustras mai multe bunuri de uz personal si dulciuri, trecând de casa de marcat fără a le achita, moment în care o angajată a încercat să-l imobilizeze pe unul dintre bărbați, pentru a-l deposeda de bunurile sustrase. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 3 Timișoara au identificat și depistat doi bărbați de 38 și 29 de ani, banuiți de comiterea faptei și o femeie de 37 de ani, care a adresat amenințări angajatei”, a declarat Aurora Voicilă, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.
Cele trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore.
Bărbatul de 38 de ani este cercetat pentru tâlhărie, cel de 29 de ani pentru complicitate la tâlhărie, iar femeia este cercetată pentru amenințare.