Bătaie între jandarmi și suporterii dinamoviști la meciul cu Gloria Buzău

Publicat: 15 02. 2012, 10:02
Actualizat: 09 07. 2012, 19:31

Suporterii dinamoviști care au venit să susțină echipa în meciul cu Gloria Buzău s-au bătut cu forțele de ordine, imediat după ce echipa gazdă a deschis scorul. Susținătorii Gloriei i-au provocat pe fanii dinamoviști la golul înscris de Ioviță, în minutul 25, aceștia din urmă începând să arunce cu bețe de steag, pietre și alte obiecte în direcția forțelor de ordine și a suporterilor adverși.

Jandarmii au urcat în peluza ocupată de galeria dinamovistă, lovind mai multe persoane cu bastoanele din dotare. Mai mulți suporteri dinamoviști au ripostat lovind și ei cu bețele de la steaguri în reprezentanții forțelor de ordine. Situația s-a calmat după 5 minute, când liderii fanilor dinamoviști au purtat o discuție împăciuitoare cu jandarmii. Pentru moment, nici o persoană nu a fost reținută sau scoasă în afara stadionului de reprezentanții forțelor de ordine. Dinamo conduce la această oră cu 2-1.