Bătrână înșelată cu 10.000 lei de două persoane care i-au cerut bani împrumut

Publicat: 14 04. 2014, 16:53
Actualizat: 01 02. 2019, 19:53

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, agentul principal Laura Bradu, a declarat, luni, că Poliția municipiului Orăștie a fost sesizată telefonic de către o femeie în vârstă de 82 de ani despre faptul că, duminică, în timp ce se afla pe banca din fața blocului, a fost abordată de un bărbat și o femeie, care i-au spus că reprezintă o organizație umanitară din municipiul Alba Iulia și că au valută, în euro, pe care nu vor să o schimbe și au nevoie de bani românești.

„Suspecții au convins partea vătămată să urce în apartament și să le ofere economiile sale, în valoare de 10.000 de lei, au lăsat pe masă cinci ghiuluri și o brățară din metal galben, au luat banii și i-au spus că vor reveni cu suma dublă și alte ajutoare, după care au părăsit în grabă apartamentul”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara.

Întrucât cei doi nu s-au mai întors, bătrâna a bănuit că a fost înșelată și a sesizat Poliția.

În acest caz s-a întocmit un dosar penal, polițiștii desfășurând cercetări pentru a-i identifica pe suspecți și a recupera prejudiciul. De asemenea, urmează a se stabili dacă bijuteriile sunt false.