BBC: „Cea mai MICĂ autostradă din lume face de RÂS o națiune”. Omul din spatele protestului #șîeu, interviu pentru presa străină

BBC: „Cea mai MICĂ autostradă din lume face de RÂS o națiune. Omul din spatele protestului #șîeu, interviu pentru presa străină
Publicat: 16/03/2019, 17:58
Actualizat: 25/03/2019, 20:44

Publicația britanică reamintește că Ștefan Mandachi (33 de ani), care deține un lanț de restaurante fast-food în Suceava, și-a comandat o autostradă mică, de un metru, pentru care a plătit 3.800 de lire sterline (4.400 de euro sau 5.000 de dolari). A dorit ca astfel să semnaleze lipsa de infrastructură rutieră adecvată în România.

„Campania a durat săptămâni cu scopul de a atrage atenția și a ajuns la un punct culminant vineri”, mai notează BBC, când, la ora 15:00, timp de 15 minute, mai multe companii și-au oprit activitatea în semn de protest.

România are una dintre cele mai scurte rețele de autostrăzi din Uniunea Europeană, de 806 kilometri (500 de mile), în ciuda faptului că suprafața țării este aproape egală cu cea a Marii Britanii, care are o rețea de aproape cinci ori mai lungă.

„Vrem să unificăm populația, avem un ideal – să avem autostrăzi”, a explicat Mandachi, pentru BBC. BBC l-a intervievat pe Mandachi în holul hotelului pe care antreprenorul sucevean îl deține, hotel aflat la doar câțiva kilometri de noua autostradă.

Situată pe un teren pe care antreprenorul sucevean îl deține lângă un drum principal aglomerat, mica autostradă a fost construită simbolic în Suceava, o parte a țării care nu are niciun segment de autostradă, subliniază articolul citat. Traficul de pe drumul principal a fost aproape blocat de câteva sute de suporteri care s-au adunat, vineri, pentru așa-numita inaugurare de autostradă, mai relatează reporterul BBC.

Un grup important de media era în imediata apropiere a antreprenorului, alături de ambulanțe și mașini ale pompierilor, în timp ce un mic avion zbura pe deasupra cu un banner prin care se solicitau autostrăzi.

„Simt că suntem uniți”, a strigat Mandachi, acompaniat de un cor de claxoane. „Nu am mai trăit niciodată un asemenea moment de solidaritate între toți românii”.

În timp ce mulțimea huiduia și aplauda era tăiată panglică pentru a inaugura ceea ce oamenii au numit „autostrada monument”.

Cum o mini-autostradă a adunat un consens la nivel național

Antreprenorul a organizat o campanie agresivă numită „România vrea autostrăzi” și le-a cerut concetățenilor să protesteze alături de el oprindu-se din muncă timp de 15 minute, vineri, 15 martie, când și-a inaugurat autostrada. Campania a iscat discuții serioase în întreaga țară.

„Din ce în ce mai mulți oameni din România – cetățeni obișnuiți – încep să se agite”, a declarat și Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructura, un ONG care monitorizează proiectele majore de autostrăzi din România.

„Politicienii vin la putere și spun că vor construi 1.000 km de autostrăzi, în cinci ani. Nu este posibil nici cu cea mai bună capacitate tehnică din partea tuturor celor implicați”, a adăugat el, sugerând că Mandachi s-ar putea să aibă nevoie să aștepte încă 25 de ani până va vedea o rețea de autostrăzi „decentă” în regiunea sa.

Potrivit lui Ciurea, drumurile deficitare costă economia României miliarde, în fiecare an. „Estimăm că aproximativ 2% din PIB-ul României este pierdut din cauza accesului rutier”, a susținut el. „Este imens.”

În întreaga țară, primarii, companiile și chiar fotbaliștii s-au alăturat demersului lui Ștefan Mandachi „România vrea autostrăzi”. Producătorul danez de mobilă JYSK, care are 73 de magazine în România, și-a închis porțile clienților, în timpul protestului.

Anul trecut, România a inaugurat doar 58 de kilometri de autostrăzi. În același timp, mai multe proiecte, de-a lungul anilor, au fost afectate de scandaluri de corupție. În 2016, o nouă autostradă din sudul Transilvaniei și-a câștigat rapid porecla de „Autostrada rușinii”. A fost inaugurată de două ori, pentru că a avut nevoie de reparații aproape imediat, iar un an mai târziu a fost demolată, după o serie de suspiciuni privind siguranța acesteia.

„Răbdarea a ajuns la o limită”

România nu are doar cea mai scurtă rețea de autostrăzi, dar și cea mai ridicată rată a deceselor înregistrate pe infrastructura rutieră din UE.

În 2017, România a înregistrat 98 de decese din cauza accidentelor rutiere la un milion de locuitori, un nivel dublu față de media UE și de peste trei ori față de cea a Marii Britanii.

„Mai mulți oameni mor în fiecare an decât au murit la Revoluția din 1989″, a spus Mandachi, care a amenajat o scenă cu un accident de mașină lângă autostrada sa, cu o ambulanță și o mașină funerară, evidențiind drumurile mortale ale României.

„Când toate regiunile țării vor fi conectate prin autostrăzi, clienții noștri își vor primi produsele lor mai repede, cu costuri mai mici de livrare”, a declarat Alex Bratu, Country Managerul JYSK.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor din România, a declarat că drumul lui Mandachi este ilegal, din cauza că i lipsesc permisele, însă a declarat presei locale că i-a înțeles preocupările lui Mandachi. „Răbdarea a ajuns la limită”, a mai spus el. Totuși, faptul că ministrul Transporturilor a arătat că înțelege situația a avut un impact limitat asupra antreprenorului care a inițiat mini-autostrada.

„Nu este suficient ca el să înțeleagă frustrarea noastră, trebuie să acționeze, pentru că știm cu toții problema – avem nevoie de autostrăzi”, a mai spus Mandachi.

Cu puțin timp înainte de inaugurarea autostrăzii de un metru, Guvernul României condus de PSD a anunțat că ministrul Transporturilor a călătorit într-un oraș din apropiere, la Bacău, unde vor începe lucrările la Autostrada Moldova.

Ștefan Mandachi rămâne sceptic. „Nu văd nimic, nu văd un șantier de construcții la fața locului”, a adăugat el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță