Bebeluș de patru luni, găsit mort la Vaslui, după ce a fost lăsat nesupravegheat de mama sa
Potrivit primelor informații oferite de polițiștii vasluieni, bebelușul a fost găsit decedat în pătuț de mama sa, în momentul în care aceasta a revenit în casă după ce își lăsase fiica nesupravegheată pentru a face treabă în curte.
Disperată, vasluianca a strigat după ajutor și totodată a sunat la numărul de urgență 112, solicitând intervenția unei ambulanțe. Până la sosirea echipajului medical, femeia a încercat să o resusciteze pe copilă, manevrele fiind continuate de medicii ajunși la fața locului.
„Medicul de pe ambulanță a declarat decesul, ulterior fiind anunțată Poliția. S-a deschis un dosar penal în acest caz pentru moarte suspectă, urmând a se stabili cauzele și condițiile în care a avut loc decesul fetiței”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Serviciul de Medicină Legală Vaslui a preluat cadavrul bebelușului pentru autopsie.