Bebeluș găsit mort, în București, sub un morman de gunoi
Cadavrul unui nou născut a fost găsit, vineri, sub un morman de gunoi, pe o stradă din Sectorul 6. Copilul era mort de mai multe zile, iar anchetatorii încearcă să stabilească în ce condiții s-a produs decesul și cine este mama acestuia.
Un echipaj al Poliției Locale Sector 5 a observat, vineri, sub un morman de gunoi de pe strada Roșia Montană, mâna unui copil.
La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje de Ordine Publică ale Poliției Capitalei, urmate de criminaliști, ofițeri ai Serviciului Omoruri și un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Poliția o caută pe mama bebelușului mort
Potrivit anchetatorilor, bebelușul se afla într-o avansată stare de putrefacție. Cadavrul a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală (INML), pentru necropsie, iar polițiștii au declanșat deja o amplă anchetă.
Aceștia au identificat deja camerele de supraveghere din zonă și încearcă să identifice eventualii martori care să-i ajute să găsească pe mama sau persoana care a ascuns trupul micuțului.