Becali: Fiecare jucător va câștiga 16.000 de euro pentru victorii cu Unirea, Rapid și UTA
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, la o emisiune televizată, că fiecare jucător stelist va încasa aproximativ 16.000 de euro pentru victorii în meciurile cu Unirea Urziceni, Rapid și UTA, câte 6.000 de euro din prime și 10.000 de euro bonus.
"Am avut emoții de parcă juca Steaua în Liga Campionilor. CFR a făcut un mic pas greșit, etapa următoare nu joacă nici Fabbiani, nici Panin, două piese de bază, poate îi bate Farul acasă. Dacă batem Unirea și Rapidul ne apropiem la trei puncte. Dacă-mi ajută Dumnezeu, pot fi pe primul loc într-o săptămână, poate îi bate și Iașiul. Cu Ceahlăul n-au jucat nimic, presiune…Am fost la echipă, jucătorii vor lua câte 10.000 bonus pentru astea trei meciuri, cu Urziceni, Rapid și UTA, în afară de prime, în jur de 6.000, deci vreo 16.000", a spus Becali.