Benedict Cumberbatch și Emma Watson, desemnați cei mai sexy actori de film din lume

Publicat: 02 10. 2013, 16:09
Actualizat: 26 03. 2019, 12:42

Benedict Cumberbatch și Emma Watson au fost desemnați cei mai sexy actori de film din lume, în urma unui sondaj mondial organizat de Empire Online, informează contactmusic.com.

Benedict Cumberbatch, actorul britanic din serialul TV „Sherlock”, a ieșit pe primul loc din 50 de actori, într-un sondaj internațional organizat de Empire Online, surclasându-l pe starul din „Răzbunătorii” Tom Hiddleston și pe Robert Pattinson, interpretul rolului principal masculin din franciza cinematografică „Amurg”.

De altfel, actorii britanici au dominat acest top 50, în care se mai regăsește actualul star al seriei „James Bond”, Daniel Craig (pe locul 24), dar și scoțianul James McAvoy din franciza „X-Men”, care s-a situat pe locul al 16-lea, devansându-l pe Tom Hardy, care ocupă poziția a 17-a.

Starurile britanice s-au confruntat însă cu o competiție dură din partea artiștilor americani, împărțind topul cu actor american Ryan Gosling, care a ocupat locul al patrulea în acest clasament, și cu Bradley Cooper, aflat pe locul al zecelea.

În același timp, actrița din „Harry Potter” Emma Watson a fost desemnată cea mai sexy actriță de film, surclasându-le pe Scarlett Johansson, care s-a situat pe poziția secundă, și pe actrița din „Jocurile foamei” Jennifer Lawrence, aflată pe locul al treilea.

James Dyer, editor al Empire Online, a declarat: „Este un rezultat grozav pentru actorii britanici, dar fără îndoială este mai puțin important să ai o mulțime de fani de circumstanță decât să ai un nucleu de admiratori constanți. Fanele lui Cumberbatch, Hiddleston, Pattinson și Villiers și-au făcut auzită părerea!”.