Benfica dezminte existența unui acord pentru Dică

Publicat: 15 02. 2012, 11:45
Actualizat: 27 03. 2012, 22:39

Un purtător de cuvânt al grupării Benfica Lisabona a dezmințit, pentru agenția Lusa, că s-ar fi ajuns la un acord pentru transferul atacantului FC Steaua, Nicolae Dică, informează presa portugheză.

„Nu există niciun interes pentru jucător, poate a fost o tentativă de a crește valoarea fotbalistului din partea președintelui de la Steaua”, a declarat purtătorul de cuvânt, după ce Gigi Becali a anunțat, la Radio Info Pro cedarea atacantului Nicolae Dica la Benfica Lisabona pentru suma de patru milioane de euro, rămânând de stabilit acum doar salariul jucătorului.

Potrivit presei portugheze, Benfica va da publicității un comunicat în care va dezminte transferul lui Dică. În schimb, fundașul stânga Laszlo Sepsi, de la Gloria Bistrița, urmează să fie prezentat astăzi și ar putea semna un contract pe cinci ani și jumătate.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro