Benjamin Netanyahu, numit „laș” de un oficial SUA, se apără
„Când sunt presiuni ca Israelul să renunțe la securitatea sa, cel mai ușor lucru pe care îl poți face este să cedezi. Primești aplauze, ceremonii pe coline înverzite, apoi vin rachete și tuneluri”, a declarat Netanyahu în fața Knessetului (Parlamentul israelian) la câteva ore după ce un oficial american a fost citat calificându-l drept „laș”.
„Nu sunt pregătit să fac concesii care să pericliteze statul nostru”, a spus Netanyahu. „Înțeleg, interesele noastre naționale, având pe primul loc securitatea și unitatea Ierusalimului, nu sunt printre interesele principale ale acestor forțe anonime care ne atacă pe noi și pe mine personal. Sunt atacat doar pentru că apăr statul Israel. Dacă nu aș fi ferm în privința intereselor noastre naționale, nu aș fi atacat”, a explicat el.
„Respect și prețuiesc conexiunea profundă cu Statele Unite”, a adăugat Netanyahu. „De la înființarea statului, am avut disputele noastre și au fost câteva. Am văzut de-a lungul timpului, an după an, cum crește sprijinul în rândul publicului american. Alianța strategică dintre țările noastre continuă și va continua”, a precizat premierul israelian.
Biroul de presă al lui Netanyahu a lansat miercuri o contraofensivă la adresa administrației Obama, după ce un oficial american a fost citat de jurnalistul publicației The Atlantic Jeffrey Goldberg afirmând că Netanyahu este „un premier laș”, preocupat doar de supraviețuirea sa politică.