Fostul șef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a declarat miercuri, la recursul față de arestarea preventivă dispusă în cazul său, că nu deconspirat niciuna dintre perchezițiile în legătură cu care este acuzat de procurorii DIICOT, subliniind că este nevinovat.
„Cei aflați în gruparea informatorilor se întâlnesc cu tot felul de surse. De cele mai multe ori, acestea sunt persoane din mediul infracțional. Polițiștii desfășoară o activitate foarte periculoasă și așa se ajunge la marile dosare ale DIICOT”, a spus Berbeceanu, în fața judecătorilor instanței supreme.
El a adăugat că orice polițist care vrea să rețină cât mai multe informații înregistrează discuțiile pe care le poartă cu așa-zisele surse.
„Eu le înregistram cu reportofonul. (…) M-am întâlnit cu ei pentru a obține informații. Ei mă căutau, ei veneau la mine. M-am întâlnit cu informatorii caracterizați și nominalizați de unitatea de poliție din care făceam parte, cât și cu alte surse informative care nu erau nominalizate în scriptele Poliției”, le-a mai spus Berbeceanu judecătorilor, cerându-le să-i dea posibilitatea de a se apăra în stare de libertate.
Fostul șef al BCCO Alba Iulia a mai spus, în același context, că întâlnirile cu ambele categorii de persoane se desfășurau într-un cadru conspirat, în locuri cât mai „dosnice și întunecate” și pe o perioadă cât mai scurtă.
De cealaltă parte, procurorul prezent la judecarea recursului a cerut instanței să respingă acțiunea lui Berbeceanu, pe motiv că este neîntemeiată.
„Berbeceanu a pozat în fața dumneavoastră în poziția de victimă. Din agenda găsită în mașina lui reiese faptul că pe el îl preocupa «trimiterea la procurori doar a dosarelor cu fraieri». Nu i se neagă performanțele profesionale. Faptul că se află în boxa acuzaților este o consecință directă a activității acestui inculpat”, a spus procurorul.
Reprezentantul Ministerului Public a mai precizat că Berbeceanu primea de la stat 2.000 de lei pe lună pentru a plăti chiria unui apartament în care, de fapt, nu locuia.
Instanța a rămas în pronunțare, urmând să decidă dacă fostul șef al BCCO Alba Iulia rămâne în arest.
După judecarea recursului, Traian Berbeceanu a fost dus la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu afirmațiile dintr-o scrisoare atribuită acestuia și dată publicității după reținerea sa, în care se relata că dosarul lui ar fi unul „fabricat”.
Fostul șef al Brigăzii de de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia, Traian Berbeceanu, acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, a fost arestat preventiv în 24 octombrie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Alba Iulia, la propunerea procurorilor DIICOT.
Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia a fost atacată cu recurs la instanța supremă.