Biblioteca Județeană Sălaj, singura din țară care nu are un sediu propriu

Publicat: 15 02. 2012, 11:49
Actualizat: 25 07. 2012, 10:42
Biblioteca Județeană Sălaj este singura din țară care nu are un sediu propriu, autoritățile locale și județene negăsind, în patru ani, altă soluție decât împărțirea instituției în mai multe clădiri din municipiul Zalău.

 

Biblioteca Județeană Sălaj este singura din țară care nu are un sediu propriu, autoritățile locale și județene negăsind, în patru ani, altă soluție decât împărțirea instituției în mai multe clădiri din municipiul Zalău.

Directorul Bibliotecii Județene "Ioniță Scipione Bădescu" Sălaj, Florica Pop, a declarat, astăzi, că tot din cauză că administrația locală nu a reușit să pună la dispoziție spații biblioteca din Sălaj este singura care nu are nici măcar o filială în municipiul Zalău.

"La ora actuală, suntem împărțiți în trei spații, în care funcționează secțiile de relații cu publicul. La Casa de Modă avem secția de împrumut pentru adulți, în Clădirea Transilvania am mutat, cu două săptămâni în urmă, sala de lectură și am amenajat-o împreună cu secția de periodice, iar în clădirea cantinei Meseș avem secția de împrumut pentru copii și vom muta și birourile. Suntem singura bibliotecă din țară în situația asta. Mereu ni se spune că nu sunt spații pentru noi și tot din această cauză, am rămas singura bibliotecă județeană din țară care nu are deschise filiale în municipiu", a declarat Florica Pop.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro