Prima pagină » Știri » Bicicletă de mii de euro, furată de la un bărbat din Germania, găsită de polițiști în Vrancea: ”Mulțumesc foarte mult! Este incredibil!”

Bicicletă de mii de euro, furată de la un bărbat din Germania, găsită de polițiști în Vrancea: ”Mulțumesc foarte mult! Este incredibil!”

Bicicletă de mii de euro, furată de la un bărbat din Germania, găsită de polițiști în Vrancea: ”Mulțumesc foarte mult! Este incredibil!

O bicicletă furată din Germania, în valoare de 4.300 de euro, a fost găsită într-o localitate din județul Vrancea cu ajutorul sistemului de localizare.

Pe 31 ianuarie, polițiștii vrânceni au fost sesizați de un cetățean german cu privire la faptul că, pe 6 noiembrie 2022, în orașul Bensheim din Germania, i-ar fi fost furată o bicicletă, în valoare de 4.300 de euro, iar sistemul de localizare montat pe aceasta îi indică comuna Vânători, județul Vrancea, scrie observatornews.ro.

În urma cercetărilor efectuate, bicicleta a fost identificată și ridicată de către polițiști, urmând să fie restituită proprietarului.

„Au găsit-o!! Mulțumesc foarte mult! Este incredibil!”, a fost mesajul germanului redactat în limba engleză și trimis pe rețelele de socializare, la aflarea veștii că bicicleta i-a fost găsită de către autorităţi.

Două persoane din localitate au fost conduse la sediul de poliție, pentru a fi audiate, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, transmite IPJ Vrancea.

Marinela Sârbu este absolventă a Facultății de Jurnalism în cadrul Universității Hyperion din București. În presa scrisă, a activat timp de doi ani ca redactor pe secția Externe în cadrul agenției ... vezi toate articolele

Citește și