Bilanț COVID-19 din 13 august 2022, în România. Peste 4.600 de cazuri noi
Autoritățile au anunțat sâmbătă, 13 august, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.684 de cazuri noi de COVID, după efectuarea a 17.722 de teste. De asemenea, au fost raportate 25 de decese, dintre care unul anterior intevalului de referință, iar la ATI sunt internate 276 de persoane.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4684 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1026 mai puține față de ziua anterioară.
890 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, a anunțat sâmbătă Ministerul Sănătății.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 229 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
25 de decese anunțate astăzi
În ultimele 24 de ore, au fost raportate de către INSP 25 decese (16 bărbați și 9 femei), 1 deces fiind raportat anterior intervalului de referință.
Dintre cele 25 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 6 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 15 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Până astăzi, 66.336 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.494 cu 321 mai puține față de ziua anterioară.
De asemenea, la ATI sunt internate 276 persoane, cu 17 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 276 pacienți internați la ATI, 237 sunt nevaccinați
Din totalul pacienților internați, 443 sunt minori, 441 fiind internați în secții, cu 35 mai puțini față de ziua anterioară și 2 la ATI, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară.