BILANȚ. Crește numărul cazurilor de COVID-19 în Cehia, după relaxare
Numărul de noi cazuri de coronavirus în Cehia înregistrează cea mai mare creştere a sa zilnică din ultimele patru săptămâni şi a urcat la peste 100 pentru prima dată în această lună, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii.
Cehii au ieşit, lunea trecută, să sărbătorească cu bere relaxarea restricţiilor impuse în contextul epidemiei. Decizia de redeschidere a localurilor a fost, de altfel, una dintre cele mai aşteptate în planul măsurilor de relaxare adoptat de guvern.
Bilanț: Nu au fost raportate decese
La o săptămână după, luni, ministerul a anunţat că au fost înregistrate 111 noi cazuri, astfel că numărul total al infectărilor a ajuns la 8.586 în Cehia. Nu au fost raportate noi decese, numărul total al morţilor rămânând la 297.
La fel ca alte state din Europa Centrală, Cehia a închis şcoli, magazine şi graniţe atunci când a izbucnit epidemia în martie, însă înregistrează o creştere constantă a numărului de persoane vindecate.
În ultimele săptămâni, autorităţile au deschis economia. Astfel, majoritatea magazinelor funcţionează din nou, alături de cinematografe, teatre şi terase. Există intenţia de a le permite restaurantelor să se redeschidă şi în interior începând de săptămâna viitoare, scrie Agerpres.
Guvernul plănuieşte de asemenea ca de la 8 iunie să relaxeze călătoriile spre şi dinspre ţările considerate a fi ferite de riscul de coronavirus, a precizat luni ministrul Sănătăţii, Adam Vojtech.
La sfârșitul lunii aprilie, Skoda a anunțat că reia producția de automobile.
„Producţia la cele trei unităţi ceheşti de fabricaţie a fost suspendată din 18 martie 2020. A fost decizia corectă să implementăm o măsură atât de drastică pentru a asigura sănătatea tuturor. Dar acum a venit vremea să privim din nou cu mare optimism înainte. Dealership-urile SKODA se deschid treptat în Europa şi, reluând producţia, facem deja totodată şi următorul pas important în direcţia restabilirii capacităţii noastre de a livra autovehicule la nivel internaţional”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie de la Skoda, Bernhard Maier, potrivit Agerpres.