Bilanț la șase luni de guvernare. Cum și-a jucat Cioloș mandatul de tehnocrat
În urmă cu șase luni, pe fondul demisiei lui Victor Ponta din fruntea Executivului ca urmare a protestelor declanșate de tragedia de la Colectiv, președintele Klaus Iohannis îl nominaliza pe fostul comisar european Dacian Cioloș pentru a forma un nou cabinet, un executiv format din tehnocrați.
La 15 noiembrie 2015 Dacian Cioloș a prezentat lista miniștrilor propuși, 22 la număr.
Nici nu trecuse de etapa parlamentară, că Dacian Cioloș a fost nevoit să retragă două dintre persoanele nominalizate inițial – Andrei Baciu de la Ministerul Sănătății, respectiv Cristina Guseth de la Ministerul Justiției. Primul a fost retras după ce, pe Facebook, au început să circule fotografii în care Andrei Baciu apărea în lenjerie intimă, ca model, în timp ce reprezentația Cristinei Guseth din timpul audierilor nu s-a ridicat la nivelul așteptat.
„Pentru a nu vulnerabiliza în niciun fel încrederea în ministrul Justiției din Guvern, într-un an foarte important pentru menținerea credibilității activității Justiției, am hotărât să retrag propunerea doamnei Cristina Guseth pentru acest portofoliu. Dimineață voi înainta conducerii Parlamentului o nouă propunere”, a anunțat Dacian Cioloș, pe Facebook, la o oră după miezul nopții.
Pe 17 noiembrie 2015 guvernul condus de Dacian Cioloș a fost învestit cu voturile PSD, PNL, UNPR, UDMR și ale minorităților naționale, în timp ce ALDE și PMP nu au susținut Cabinetul tehnocrat.
„Partidele să își asume, nu să culpabilizeze Guvernul”
Înainte de a ajunge la șefia Executivului, Cioloș a condus Ministerul Agriculturii în guvernul Călin Popescu Tăriceanu. În 2009, a fost numit șef al Comisiei prezidențiale pentru elaborarea unei strategii în Agricultură. Un an mai târziu a fost desemnat comisar european pentru agricultură.
De la preluarea mandatului de premier, independent politic, dar dependent de susținerea unei majorități parlamentare, Cioloș a încercat în permanență să evite a-și ostiliza partidele, fiind extrem de receptiv la solicitările de a veni să dea explicații în fața Legislativului și dispus la concesii care au început chiar prin modificarea programului său de guvernare.
Un episod relevant este cel referitor la alegerea primarilor, în condițiile în care una dintre principalele misiuni ale Cabinetului său este gestionarea scrutinului local și a celui legislativ din acest an. Inițial, în programul de guvernare trimis Parlamentului odată cu lista miniștrilor, Cioloș a menționat ca prioritate alegerea primarilor în două tururi de scrutin. După runda de negocieri cu grupurile parlamentare, înaintea votului de învestire, prevederile referitoare la modificarea legii electorale în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin au fost eliminate din varianta finală a programului de guvernare.
De asemenea, Cioloș a refuzat ulterior să dea curs solicitărilor PNL privind emiterea unei OUG sau asumarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în condițiile în care PSD a amenințat cu boicotarea scrutinului.
„Partidele care doresc modificarea legislației trebuie să își asume această dezbatere și să o conducă, nu culpabilizând guvernul. (…) Eu înțeleg așteptările cetățenilor care doresc revenirea la două tururi. Pe de altă parte eu, în calitate de prim ministru și om de stat, consider că trebuie să țin guvernul departe de dispute politice înainte de campania electorală”, declara Cioloș, în februarie.
Liberalii, care în 2015 au votat legea în forma actuală, au atacat ulterior hotărârea guvernului privind data alegerilor locale, în speranța că dosarul va ajunge la Curtea Constituțională pentru tranșarea problemei.
Un alt episod relevant a fost cel al prezenței în Senat. În timp ce situația gravă de la TVR nu a stârnit îngrijorarea aleșilor, acțiunea ANAF de a aplica o decizie judecătorească privind executarea silită a trustului INTACT l-a determinat pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, să convoace o ședință specială în care l-a chemat pe premier să dea explicații legate de „abuzurile” ANAF care ar pune în pericol libertarea de exprimare. Dacian Cioloș a răspuns solicitării pe motiv că respectă instituția Parlamentului.
Dincolo de relația sa cu partidele parlamentare de a cărui susținere depinde, mandatul lui Cioloș a pus capăt unei perioade lungi în care relația președinte-premier a fost una conflictuală. De altfel, premierul Dacian Cioloș are întâlniri săptămânale cu președintele Klaus Iohannis.
Patru miniștri schimbați într-o lună
În șase luni, patru miniștri au părăsit funcția guvernamentală.
Primul demisionar a fost ministrul Muncii, Ana Costea, care s-a poziționat în dezacord cu premierul Cioloș, după ce a amenințat că își va depune mandatul dacă nu se va ține cont de părerea sa cu privire la proiectul de ordonanță privind salarizarea bugetarilor. Costea a fost nevoită să părăsească guvernul la 14 aprilie, iar locul ei a fost luat de unul dintre consilierii lui Dacian Cioloș, Dragoș Pâslaru.
Următorul minister care a rămas fără lider a fost cel al Fondurilor Europene. La scurt timp după demisia Anei Costea, la 25 aprilie, Aura Răducu a demisionat la solicitarea premierului, nemulțumit de activitatea acesteia. Un alt consilier al premierului Dacian Cioloș, Cristian Ghinea, a fost numit în funcția de ministru.
Pe 27 aprilie, pe fondul scandalului de la Opera Națională, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, anunța, pe pagina sa de Facebook, că demisionează. Ulterior, depunerea mandatului a fost amânată, în urma unei discuții cu premierul. O scrisoare a lui Alexandrescu către Grupul pentru Dialog Social a dus însă la tensionarea relației dintre cei doi. Scrisoarea conținea acuzații grave la adresa unor colegi din guvern, Alexandrescu menționând că s-a pronunțat în favoarea retragerii titlurilor de doctor în cazul mai multor plagiate, ceea ce i-a adus admonestări din partea miniștrilor implicați. El spunea că a deranjat prin acțiunile sale mai multe grupuri de interese și a dat două exemple: Roșia Montană și Cathedral Plaza. Alexandrescu evoca unele acțiuni de intimidare și spune că a fost chemat în Parlament să dea explicații și că a fost sunat de mai multe ori de oameni politici. Gravele acuzații l-au determinat pe Dacian Cioloș să anunțe revocarea ministrului din funcție, șeful Executivului precizând că nu i- comunicat niciodată despre „presiunile” la care ar fi fost supus. În locul lui Vlad Alexandrescu a fost desemnată Cristina Șuteu, fost secretar de stat în acest minister.
Demisia care încheie această „remaniere” este cea survenită pe fondul uneia dintre cele mai grave crize din sistemul de sănătate din ultimii ani, criză declanșată ca urmare a dezvăluirilor privind dezinfectanții folosiți în spitalele din România, inclusiv în unele spitale în care au fost tratați răniți din Clubul Colectiv. La 9 mai, Patriciu Achimaș-Cadariu își depune mandatul, după o discuție cu premierul Dacian Cioloș, care a avut loc la Palatul Victoria. Potrivit unor surse guvernamentale, Achimaș-Cadariu a luat decizia de a pleca de la ministerul Sănătății, pentru că nu ar fi fost de acord cu modul în care s-a decis în Guvern gestionarea crizei dezinfectanților din spitale. Mandatul lui Cadariu Achimaș a fost marcat și de alte scandaluri, printre care cel al bebelușilor din Argeș diagnosticați cu Sindromul Hemolitic Uremic. Dacian Cioloș a preluat, interimar, funcția de ministru al Sănătății.
Controverse- de la acuzații de plagiat, la gafe cu „camioane de milioane de euro”
Ministrul de Interne, Petre Tobă, care a condus Poliția Română în ultimii trei ani până la numirea în Cabinetul Cioloș, se află pe lista demnitarilor suspectați că au plagiat teza de doctorat, existând suspiciuni că peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat a acestuia ar fi fost copiate din diverse lucrări. Suspiciunea de plagiat a apărut în urma unor dezvăluiri din presă, încă din 25 noiembrie 2015, la scurt timp de la învestirea Cabinetului.
În pofida promisiunilor de clarificare a acestor suspiciuni, prin verificarea acuzațiilor înainte de luarea unei decizii, nicio măsură nu a fost dispusă în cazul său. Pretextul- mai întâi trebuie clarificată legislația privind școlile doctorale și plagiatul.
„Eu resping cu tărie toate aceste acuzații. Eu am respectat legea și toate normele existente în momentul în care am elaborat teza de doctorat. Am respectat toate recomandările îndrumătorului de doctorat (…) Au fost spuse multe neadevăruri și, chiar aș putea spune, multe calomnii”, a susținut ministrul Internelor, Petre Tobă.
”Nu pot să spun că mă simt confortabil. Am vorbit și cu dl. ministru Tobă. Pe de altă parte, nu cred că e cazul să iau decizii eu, unilateral, atât timp cât niște acuzații nu sunt dovedite”, a susținut și Cioloș într-o emisiune, întrebat despre faptul că ”stă la aceeași masă” cu un ministru acuzat de plagiat.
La rândul său, vicepremierul Vasile Dîncu a susținut că acest aspect nu are importanță întrucât colegul său este un om „deosebit de competent”.
”Este un om deosebit de competent în ceea ce face, un ministru pe care îl respect. Nu lucrez în proiecte de doctorat cu domnul Tobă, lucrez la proiecte pragmatice în care este un ministru de Interne foarte bun. Atunci când miniștrii se pun, nu sunt întrebați de doctorat, mulți din colegii mei nu au doctorat. Aceasta e o discuție care nu ține de eficiența în administrație a domnului Tobă, care este un ministru foarte bun”, a spus vicepremierul.
Ulterior, ministrul Educației Adrian Curaj a propus un nou pachet de legi privind plagiatul, pachet de legi care a generat unele dispute.
Un alt ministru care a stârnit controverse a fost cel al Agriculturii. Achim Irimescu a declarat, într-un interviu acordat ZF, că el nu ia ”ciubuc”, de aceea deranjeză și că, din România, s-au scos în ultimii cinci ani 35 de miliarde de euro cu camionul, în Elveția. El a revenit apoi, susținând că afirmațiile au reprezentat o „metaforă”.
Planurile tehnocratului
Deși foarte atent la modul în care comunică și la imaginea sa publică (fiind primul premier care răspunde întrebărilor, pe pagina sa de Facebook, în miezul nopții), Dacian Cioloș a susținut încă de la preluarea mandatului că nu este interesat de o carieră politică.
„În momentul de față nu mă simt confortabil să-mi asum un rol politic într-un partid politic. Dacă acest mandat va însemna un succes, va însemna un succes al unei echipe. Nu am intenția să mă prezint la alegerile din 2016 și nu pentru asta am acceptat mandatul de premier, dacă aș încerca să folosesc capitalul de simpatie în cadrul alegerilor, aș înșela așteptările oamenilor – iar eu simt că singura șansă a acestui guvern tehnocrat este onestitatea” , declara premierul în decembrie 2015.
La începutul lunii aprilie, liderul PNL Alina Gorghiu a declarat că l-a invitat pe premierul Dacian Cioloș să vină în PNL, precizând că, probabil, e prematur să dea un răspuns acum, pentru că șeful Executivului „nu are timp să cugete la o eventuală candidatura politică alături de PNL”, dar e convinsă că o va face la toamna.
„Este o opțiune care îi aparține. Bănuiesc că e prematur să formuleze un răspuns, dar sunt absolut convinsă că toamna se decantează mult mai bine ideile. Nu are timp acum să cugete la o eventuală candidatura politică alături de PNL, dar la sfârșit, când tragi linia mandatului de prim-ministru, sunt convinsă că poți să analizezi serios, pragmatic, toate opțiunile pe care le ai la îndemână”.
Copreședintele PNL a susținut că premierul și-a asumat o misiune dificilă, aceea de a guverna cu un guvern tehnocrat, cu un sprijin parlamentar fragil, dar că reușește să facă acest lucru bine, de cele mai multe ori.