Bilanț rușinos pentru Suceava: Doar șapte din cele 29 de școli care au toaleta în curte au optat pentru una tip container
Ministerul Educației Naționale a decis să vină în sprijinul elevilor și al primarilor din localitățile unde școlile nu au toalete și condiții decente pentru ca elevii să poată merge la baie în timpul orelor de curs și au găsit o soluție de instalare a unor containere în care să fie amenajate toalete ecologice.
Soluția propusă de minister, însă, nu au fost agreată de primarii din județul Suceava, unde doar șapte dintre școli au optat pentru instalarea unor astfel de toalete, deși banii au venit pentru 29 de unități de învățământ.
Inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Suceava, Gabriela Mihai, a declarat că, inițial, doar cinci primari au optat pentru aceste toalete, după care containerele au fost solicitate pentru încă două unități școlare.
Pe lista Ministerului Educației se aflau însă 29 de școli care nu avea toalete și pentru care a fost alocată o sumă de două milioane de lei.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava este de părere că programul nu a fost bine primit în județ fie deoarece primarii sunt mai tradiționaliști și preferă construcțiile tradiționale, fie consiliile locale au luat decizii de construire a toaletelor în spațiile noi sau în spații deja existente în incinta școlilor.
„În majoritatea localităților, din cele 29, erau trecute hotărârile de consiliul local și toaletele erau în faza de proiectare. Este adevărat că soluția pentru containere a fost adoptată de mai puține comune, în urmă cu două săptămâni la prima centralizare, era vorba de cinci localități între timp s-au mai adăugat două. A fost un lucru nou pentru toată lumea – ideea aceasta de container și poate că aici, la noi, în Bucovina lumea ține mai mult de construcțiile puternice, așezate. Mie această idee nu mi se pare una de refuzat pentru că costurile sunt mici și este și încadrare bugetară”, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Suceava, Gabriela Mihai.
În școlile din Suceava, unde încă nu au fost finalizate construcțiile toaletelor sau nu au fost montate cele tip container, s-a ales varianta unor toalete ecologice, astfel încât în 9 septembrie să poată începe anul școlar în condiții bune.