Bilanțul oficial al atentatului cu bombă din Bogota, redus la doi morți

Publicat: 16 05. 2012, 04:40
Actualizat: 16 05. 2012, 13:13

 

Bilanțul atentatului cu bombă comis marți la Bogota, capitala Columbiei, a fost redus la doi morți, și nu cinci așa cum preciza anunțul precedent, la care se adaugă 39 de persoane rănite, conform unei surse din cadrul forțelor de poliție, relatează AFP.

„Bilanțul oficial este de doi morți și 39 de răniți. La această oră, nu există nici un alt deces confirmat”, a declarat o sursă din cadrul poliției metropolitane.

Parchetul columbian a confirmat bilanțul furnizat de poliție. „Bilanțul a fost stabilit la doi morți”, a declarat un purtător de cuvânt.

Inițial, delegația columbiană a Crucii Roșii a menționat un bilanț de cinci morți și 17 răniți, în urma exploziei unei bombe, survenită marți într-un cartier din nordul Bogotei.

Atentatul, care nu a fost revendicat, l-a vizat pe fostul ministru de Interne, Fernando Londono, membru al precedentului Guvern, care a supraviețuit exploziei, deși șoferul și o gardă de corp au fost ucise. Londono, internat dar într-o stare stabilă, este în afara oricărui pericol, conform autorităților.