Prima pagină » Știri » Biserica din Valea Danului a luat foc. Șase echipaje de pompieri intervin

Biserica din Valea Danului a luat foc. Șase echipaje de pompieri intervin

Biserica din localitatea argeșeană Valea Danului a luat foc, sâmbătă, în timpul slujbei, enoriașii prezenți reușind să iasă din lăcașul de cult, iar șase autospeciale de la ISU intervin pentru stingerea flăcărilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incendiul la biserica din Valea Danului a izbucnit în timp ce enoriașii erau în lăcașul de cult, la slujbă, dar au reușit să se salveze și să cheme pompierii.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că inițial au ajuns la locul intervenției două echipaje de pompieri cu două autospeciale cu apă și spumă, de la Detașamentul Curtea de Argeș, după care au fost solicitate alte autospeciale de la Pitești.

„Incendiul a izbucnit în podul bisericii, iar flăcările s-au extins rapid spre acoperiș. Nu se știe deocamdată cauza”, a spus Epure.

La rândul său, primarul localității Valea Danului, Vasile Dina, aflat la fața locului, a declarat corespondentul MEDIAFAX: „Eu sunt aici și arde cu vâlvătaie. Era slujbă. Oamenii erau în biserică și au fugit când au văzut că flăcările au cuprins acoperișul bisericii. Nu e nicio victimă, dar arde puternic”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Han van Meegeren și operele lui Vermeer. Maestrul falsificator care i-a păcălit pe naziști