Biserica REFUZĂ să îi facă slujbă de înmormântare în cazul sinucigașului George Dumitru
Tânărul, care suferea de depresie în dragoste, după ce fusese părăsit de iubita lui, a postat pe Facebook un mesaj de adio, în care își sfătuia prietenii să nu facă ca el și să aibă grijă pe cine iubesc, apoi și-a pus în aplicare planul.
George Dumitru a plecat cu mașina pe DN1 și, în apropiere de Câmpina, într-o zonă unde cele două sensuri de mers nu sunt despărțite de separatoare, a intrat pe contrasens cu 180 km/h, lovind frontal o mașină care circula regulamentar. În urma tragediei, sinucigașul și cei cinci pasageri ai celeilalte mașini au murit pe loc.
Analizele au arătat că George Dumitru nu consumase alcool înainte de tragedie. Cu toate acestea, conform legii, bărbatul a fost acuzat de omor deosebit de grav și i s-a deschis dosar penal, chiar dacă nu mai poate răspunde pentru faptele sale.
Fosta iubită a lui George Dumitru, din cauza căreia bărbatul s-a sinucis, a postat pe Facebook un mesaj în care scrie că regretă că nu a putut face mai mult pentru tânărul care a iubit-o ”până la moarte” și că va trăi toată viața cu ”vina” pierderii celorlalte cinci vieți.