Prima pagină » Știri » Blejnar a suplimentat plângerea împotriva procurorului ce l-a trimis în judecată în dosarul Motorina

Blejnar a suplimentat plângerea împotriva procurorului ce l-a trimis în judecată în dosarul Motorina

Blejnar a suplimentat plângerea împotriva procurorului ce l-a trimis în judecată în dosarul Motorina
Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, marți, la ieșirea de la Tribunalul Brașov, unde s-a prezentat la un nou termen în dosarul "Motorina", că a suplimentat plângerea de la CSM împotriva procurorul de caz Marian Drilea, afirmând că dosar a fost constituit din "joaca" acestui procuror.

Fostul șef al ANAF Sorin Blejnar a declarat, marți, la ieșirea de la Tribunalul Brașov, unde s-a prezentat la un nou termen în dosarul „Motorina”, că a suplimentat plângerea de la CSM împotriva procurorul de caz Marian Drilea, afirmând că dosar a fost constituit din „joaca” acestui procuror. Blejnar s-a prezenat la Tribunalul Brașov, marți, la ora 10.00, în dosarul în care este judecat alături de alte 16 persoane pentru constituire sau sprijinire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani, cu un prejudiciu evaluat, până acum, la aproape 22 de milioane de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Instanța a fixat un nou termen pentru 4 decembrie, din lipsă de procedură, după ce societățile comerciale implicate în acest dosar nu și-au stabilit mandatari care să îi reprezinte în instanță.

„Era evident că se va amâna pentru că era o lipsă de procedură. Avem următorul termen în 4 decembrie, vom fi din nou aici, vom prezenta toate dovezile și toate înscrisurile care să ateste că nu am nicio implicare în acest dosar și că a fost doar o joacă a acestui procuror (n.r. – procurorul DIICOT Brașov Marian Drilea)”, a afirmat Blejnar la ieșirea din sala de judecată.

Fostul șef al ANAF a spus că nu îi convin aceste amânări în proces deoarece vrea să se judece cât mai repede ca să-și poată demonstra nevinovăția.

„Nu-mi convin aceste amânări, desigur. Eu aș vrea să mă judec cât mai repede ca să pot să-mi dovedesc nevinovăția în fața națiunii române. Dar deocamdată nu am ce să fac, respect deciziile instanțelor de judecată. Sunt un om responsabil, am muncit în sistemul public românesc. Nu am nimic de comentat”, a declarat Blejnar.

El a mai spus că este trist că niciun reprezentant al ANAF nu a fost în sală pentru a-și apăra cauza: „Ar fi trebuit să fie aici, să-și apere cauza. Eu nu știu dacă în dosarul ăsta este prejudiciu sau nu este prejudiciu. Asta vor stabili până la urmă instanțele de judecată”.

Fostul șef al ANAF și-a susținut din nou vinovăția, spunând că acest dosar „a fost doar o joacă” a procurorului DIICOT Brașov Marian Drilea, cel care l-a trimis în judecată.

El a precizat că a suplimentat plângerea făcută la CSM împotriva procurorului brașovean.

„Am suplimentat-o chiar zilele trecute. Am făcut o sesizare împotriva procurorului prima dată în 2010. După aceea în septembrie 2012, iar acum, în octombrie, am făcut un supliment la plângere. Nu am primit până acum niciun răspuns. O să primesc, așa cum am primit și în 2010. Sper să nu fie de asemenea manieră ca răspunsul din 2010, că nu a înclălcat legea. Că asta se dovedește, că a înclălcat legea”, a mai spus Blejnar.

La termenul de luna trecută în acest dosar, fostul șef al ANAF l-a acuzat de abuz de autoritate pe procurorul de caz Marian Drilea, spunând că a făcut o plângere la CSM împotriva acestuia, în care a prezentat toate elemnetele pentru a-și susține ideea că acesta are o problemă personală cu el.

„Cunoașteți cu toții conflictul meu de notorietate cu Victor Ponta și ați văzut că datele sunt publice pe site-urile de specialitate. O să vedeți că din 2007 pană în 2011 acest procuror a participaț în calitate de copilot la curse din campionatele de raliuri. Poate încearcă să dobândească notorietate”, a afirmat Blejnar la termenul din 10 octombrie.

Sorin Blejnar a mai spus că procurorul ar fi încercat în 2009, când el era șef al ANAF, să obțină un post de director adjunct la Vama Brașov.

„Nu l-am acceptat pentru că era cercetat penal, dar eu am încredere că instanțele sunt corecte, ceea ce nu cred despre acest procuror de caz. Cred că
procurorii din România sunt cinstiți, dar mai sunt și excepții”, a adăugat Blejnar.

În luna septembrie, fostul șef al ANAF Sorin Blejnar și alți 16 inculpați au fost trimiși în judecată de DIICOT Brașov pentru constituire sau sprijinire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani în dosarul „Motorina”.

Potrivit președintelului Tribunalului Brașov, judecătorul Alina Mioc, în acest dosar au fost trimise în judecată 17 persoane fizice și șase persoane juridice, iar printre cele 17 inculpați persoane fizice se numără fostul șef al ANAF Sorin Blejnar, doi șefi din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale (DJAOV) Brașov, Claudiu Monea și Dorel Ciobanu, dar și fostul deputat brașovean Vasile Bran.

Dosarul are 66 de volume a câte 200-250 de pagini fiecare. DJAOV Brașov și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov s-au constituit parte civilă în acest dosar pentru un prejudiciu de peste 22 milioane de lei din evaziune cu produse petroliere.

Fostul consilier al lui Blejnar, Codruț Marta, care a fost și el audiat în acest dosar, nu se află printre inculpați.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov au dispus în 1 august începerea urmăririi penale față de Sorin Blejnar și Codruț Marta, pentru sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la evaziune fiscală.

„În fapt, se reține că, în perioada martie – iulie 2010, inculpații Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel și Cuccina Salvatore au constituit un grup infracțional organizat, cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetățeni români, italieni și maghiari, specializat în activități de evaziune fiscală cu produse energetice – combustibili”, se preciza într-un comunciat al DIICOT Brașov.

Membrii grupării sprijinite de Blejnar și Marta ar fi inițiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziționate în regim suspensiv și comercializate pe piața internă. În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA și peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de aproape 22 de milioane de lei.

Gruparea infracțională achiziționa motorina în regim suspensiv de la plata accizelor, declarând că aceasta va fi livrată intracomunitar în Polonia. În realitate, motorina era revândută prin stațiile de distribuție de carburanți sau direct utilizatorilor finali.

Grupul infracțional a fost sprijinit de factori de decizie de la ANAF sau Direcția Județeană de Accize și Operațiuni Vamale Brașov, care fie au făcut controale formale, fie au împiedicat verificările firmelor implicate.

Citește și