BLOCAȚI DE CORONAVIRUS. Româncă din Lombardia: „Ne aflăm într-o situație fără precedent”
Gabriela Colceru, o româncă stabilită în Arese, lângă Milano, şi care se află acum în zona Como din provincia Lombardia, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că se teme că nu o să mai aibă cu ce să se întoarcă acasă.
“Situaţia e dramatică în Lombardia, toate trenurile au fost luate cu asalt de către persoanele care au hotărât că se vor întoarce în locurile de origine, de frică că vor sta închişi în casă şi că nu vor avea acces să se ducă la muncă. Au hotărât toţi să ia trenul azi -noapte şi să se întoarcă în zone de origine. Din păcate, noi ne aflăm într-o situaţie fără precedent pentru că nu ştim nici măcar ce se întâmplă. Primarii din localitatea unde noi locuim, care se află tot în provincia Lombardia, ne sfătuiesc să mergem cât mai repede acasă pentru că vor fi puse filtre între oraşe, Poliţia nu va lăsa pe nimeni să intre şi să iasă fără un motiv bine justificat”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Gabriela Colceru.
Românca a mai povestit că oamenii sunt sfătuiţi să nu meargă la spitale.
“Suntem sfătuiţi să nu mergem la spitale, dacă avem probleme, urgenţele vor fi gestionate doar de ambulanţe”, a completat Gabriela Colceru.
Premierul italian, Giuseppe Conte, a anunţat sâmbătă noaptea că se impune carantină pentru tot nordul Italiei.Astfel, cel puţin 16 milioane de persoane sunt acum blocate în regiunea Lombardia.