Bloomberg: Noul iPhone riscă să reaprindă un război al prețurilor între operatorii wireless
Unii operatori wireless ar putea fi tentați să ofere aparate iPhone cumpărătorilor la prețuri reduse, pentru a câștiga cotă de piață, riscând să declanșeze un război al prețurilor în industria de comunicații mobile, potrivit Bloomberg.
Ultima oară când Vodafone a decis să nu subvenționeze o nouă versiune iPhone în condițiile impuse de Apple, cumpărătorii s-au orientat către operatori care au oferit discount-uri, iar smartphone-ul a devenit unul dintre cele mai populare aparate din istorie.
Apple va prezenta miercuri o nouă versiune a iPhone, iar operatorii vor să evite greșeala făcută acum cinci ani.
Vodafone și alte companii între care și Telefonica au început în acest an să renunțe la subvenționarea smartphone-urilor pe piețe precum Spania și Marea Britanie, dar ar putea fi nevoite să revină asupra deciziei.
Potrivit datelor Bloomberg, subvențiile costă operatorii europeni 12%-14% din veniturile pe segmentul wireless.
„Subvențiile nu sunt doar o practică veche, dar și un mijloc cheie pentru adoptarea smartphone. Ne putem aștepta la o anumită creștere a subvențiilor pentru un trimestru sau două”, a declarat Vincent Brunet, director la Orange.
De la introducerea iPhone în 2007, operatorii europeni wireless au cheltuit miliarde de euro pentru facilitarea accesului cumpărătorilor la smartphone-uri, în cadrul eforturilor de a-i încuraja să navigheze pe Internet, să trimită mail-uri și să vizioneze conținut video de pe telefoane.