Boala care face ravagii în România indiferent de vârstă. Medicii trag un semnal de alarmă / Cum ne putem proteja

Publicat: 03 12. 2019, 12:03

„Hepatita reprezintă inflamația ficatului, care poate fi cauzată de viruși, precum și substanțe toxice medicamentoase sau nemedicamentoase, dar și alți factori imunologi pot duce la această boală. Noi, la Clinica de Boli Infecțioase, vorbim de virusurile hepatitice A, B, C, D și E, în principal”, a declarat  medicul Virgil Musta, de la Clinica „Victor Babeș” din Timișoara, pentru adevărul.ro.

Dintre tipurile menționate mai sus, hepatita A mai este cunoscută și drept boala mâinilor murdare.

„Virusul se elimină prin scaun. De câte ori mergi la toaletă și nu te speli sau mănânci, atungi diferite obiecte, poți transmite virusul. În general e boala copilăriei, pentru că apare în prima parte a vieții și se vindecă fără sechele. Poate evolua cu forme ușoare sau severe, dar regula este vindecarea. Cele mai multe forme sunt cele inaparente, în care oamenii nici nu știu că au făcut boala, dar se imunizează. Poate apare icterul sau colorația galbenă a tregumentului, e semnul care ne face să ne gândim la această afecțiune”, a continuat Virgil Musta.

Hepatita se diagnostichează prin investigații de laborator, iar tratamentul este la pat, cu regim dietetic destul de strict și vitaminoterapie. 

„Boala poate fi prevenită prin vaccinare. Vaccinul pentru hepatita A intră în Programul Național de Vaccinare”, a adăugat Virgil Musta.

Boala se transmite rapid și afectează și copiii și adulții. Sunt deja 10 cazuri de hepatita A într-o singură săptămână iar numărul ar putea crește în următoarea perioadă (temperaturile ridicate favorizând răspândirea virusului).

„Ce trebuie șă știți despre hepatita virală A:

1. Este o boală contagioasă prezentă peste tot în lume.

2. Epidemiile apar mai ales în sezonul de toamnă-iarnă și cu o periodicitate la 5-6 ani.

3. Oricine poate face boala. (dar riscul e crescut la copii și cei cu deficiențe imune).

4. Copiii sunt cei mai afectați (cele mai multe cazuri sunt la grupa de vârstă 1-14 ani și la sexul masculin).

5. Se transmite prin contact direct (mâini murdare) cu persoana infectată sau prin apa și alimente contaminate. Muștele, gândacii și șobolanii pot transmite boala.

6. Incubația durează între 14 și 42 de zile (în medie 3 săptămâni) dar (! mare atenție) se caracterizează prin contagiozitate crescută și prezența virusului în scaun

7. Manifestările clinice ale hepatitei virale A sunt asemănătoare cu cele din hepatitele acute determinate de alte virusuri.

8. Perioada prodromală (preicterică) durează 1-10 zile (în medie 1 săptămână) și este dominată de manifestări generale de tip infecțios și tulburări digestive care se amendează odată cu instalarea icterului.

9. Cea mai frecentă formă de debut este cea digestiv dispeptic: inapetența (uneori până la anorexie), grețuri, vărsături, epigastralgii, jenă sau tensiune dureroasă în hipocondrul drept, meteorism postprandial, modificări ale sensibilității gustative și olfactive (dezgust de a fuma).

10. Evoluția este autolimitată iar imunitatea este durabilă (peste 80% din persoanele peste 60 de ani au anticorpi antivirus A).

Rețineți:

1. Virusul poate rezista luni de zile în apa contaminată.

2. Este distrus în 5 minute prin fierbere.

3. Spălatul corect pe mâini este cea mai sigură metodă de prevenție.

4. Consumul de apă îmbuteliată este necesar în zonele cu risc crescut.

5. Sunt asociate distrugerea vectorilor: dezinfecția, dezinsecția și deratizarea.

6. Vaccinarea poate fi utilă.

7. Este obligatorie internarea și izolarea celor infectați”, relatează evz.ro.