„Boala mâinilor murdare”, descoperită la mai mulți elevi. Sala nedezinfectată în care învață, secție de vot în weekend

Publicat: 07 11. 2019, 17:05

This browser does not support the video element.

Potrivit Comisaritului pentru Protecția Consumatorului Brașov, sesizarea a venit de la mai mulți părinți, astfel că a început un control la Școala nr. 12 din Brașov.

Șeful CRPC Brașov, Sorin Susanu, a declarat, corespondentului Mediafax, că părinții semnalau faptul că mai mulți elevi din aceeași clasă sunt internați cu diagnosticul de hepatită A și nu știau dacă să-și mai trimită copiii la școală.

„Părinții erau agitați. Nu știau dacă să-i mai trimită pe copii la școală sau nu. Sunt șapte sau opt elevi din aceeași clasă cu hepatită A, internați, confirmați. (…) În clasă se învață în continuare. Nu s-a făcut dezinfecție”, a declarat Susanu.

Susanu a precizat că hepatita A este boala mâinilor murdare și se transmite ușor.

„Problema este că în acea clasă, la ora 15.00, se introduce urna de vot iar apoi se sigilează încăperea. Cei care vin la vot pot fi puși în pericol”, a precizat șeful CRPC Brașov.