Boala nevăzută care lovește 1 din 20 de români. Imaginea dramatică a unui subiect-tabu

Tabloul de ansamblu arată în felul următor: peste 300 de milioane de persoane la nivel mondial suferă de depresie, iar, în cazurile cele mai severe, această boală poate conduce la suicid, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății. Cifrele trădează o realitate dramatică în condițiile în care aproximativ 800.000 de persoane, din întreaga lume, se sinucid anual, suicidul fiind a doua cauză de deces în rândul persoanelor din grupa de vârstă 15-29 de ani, conform aceleiași surse.

Situația este cu atât mai gravă cu cât mai mult de jumătate din persoanele afectate la nivel mondial nu beneficiază de tratamente eficiente împotriva acestei boli, printre principalele obstacole numărându-se lipsa de resurse, lipsa personalului medical calificat și stigma socială asociată afecțiunilor psihice.

Următoarea statistică o va include și pe Alexandra Braunstein. În vârstă de 30 de ani, însărcinată în cinci luni și mamă a trei copii, Alexandra suferea de depresie și fusese internată la Spitalul Obregia de două ori, în trecut, însă nu urma niciun tratament medicamentos. A lăsat un bilet de adio. „Îmi pare rău, nu mai suportam”. Și s-a aruncat în fața trenului. Nu a plecat, însă, singură, ci împreună cu cele trei fetițe ale sale și copilul nenăscut.

Depresia reprezintă a doua cauză de dizabilitate la nivel mondial, cu peste 4% in populația lumii diagnosticată cu acesată afecțiune, iar România se încadrează în intervalul 4-4,5%. Deși acest procent, în aparență, este scăzut comparativ cu majoritatea statelor europene, el poate avea o dublă semnificație: o prevalență medie-scăzută reală a depresiei sau o deficiență în identificarea și diagnosticarea acestei afecțiuni psihice în România. În ceea ce privește cazurile identificate, în România au fost înregistrate, în 2015, conform OMS, 931.842 de cazuri de depresie, reprezentând 5% din populația țării.

„Diagnosticarea unei tulburări depresive recurente implică observarea unor episoade de depresie repetate. Pe parcursul acestor episoade individul experimentează o stare de spirit depresivă, absența interesului și a plăcerii față de activități curente și un nivel scăzut de energie pentru o perioadă continuă de cel puțin două săptămâni. O bună parte dintre persoanele care suferă de depresie prezintă și simptome de anxietate, tulburări de somn, scăderea apetitului și experimentează sentimente de vinovăție sau scădere a stimei de sine, concentrare scăzută și alte simptome medicale fără o cauză aparentă”, se arată în cazul raportului Ministerului Sănătății.

Alexandra Braunstein fusese internată la de două ori la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia din Capitală, însă nu urma niciun tratament medicamentos. Din declarațiile vecinilor, și chiar ale fratelui și cumnatei, la prima vedere, tânăra mama din Brănești care s-a sinucis nu ar fi avut motive să recurgă la acest gest extrem și, mai mult, nu ar fi prezentat semnele unei boli precum depresia.

Cât contează ajutorul familiei în cazul unui depresiv

În aceste condiții, intervine, așadar, întrebarea cât de mult contează ajutorul celorlalții în cazul unui depresiv pentru a preveni astfel de episoade tragice. Pornind de la ipoteza că „toți văd din jur simptomele depresiei”, potrivit psihologului Radu Leca, în cazul mamei din Brănești, „nu avem de-a face cu o hotărâre luată pe loc” întrucât „depresivul nu ia decizii de la o secundă la alta”. Prin urmare, familia, știind de internări, de faptul că a fost diagnosticată cu depresie, „ar fi trebuit să observe prezența din nou a manifestărilor depresiei și să o readucă în mediul spitalului și să o pună pe tratament”, a subliniat el.

„Gestul (n.r – femeii) este un rezultat al depresiei. Familia te poate ajuta și te poate susține să treci peste depresie atât timp cât își dorește. Numai că viața cu un depresiv nu este grea, este foarte grea. Și dacă până acum nu au existat decât campanii și programe la nivel național care informau populația din România că trebuie să avem grijă la noțiunea de „depresie = suicid”, acum ar trebui să apară o campanie care să informeze concret oamenii că depresia omoară. La modul real”, a mai afirmat Leca.

Nu numai că sprijinul familiei este important, ci aceasta poate fi, uneori, elementul care să facă „diferența”, atrage atenția psihologul Gabriela Cristina Minescu.

„Cei din jur, rudele, colegii sau prietenii pot fi primii care să identifice semnele depresiei – de la apatie, delăsare, irascibilitate până la dezorientare sau indolență și pot interveni. În plus, dinamica familială poate influența starea persoanei aflate în depresie, o poate accentua sau ameliora”, a mai spus Minescu.

De ce există reticență din partea cunoscuților în a lua atitudine 

Pe de altă parte, familia nu reprezintă singura prezență umană în viața unui depresiv. Chiar și așa, prietenii, cunoscuții dau dovadă de reticență când vine vorba de această boală. Deși îi observă prezența, ei nu intervin. „Câți prieteni mai are un om care oficial a fost internat la Spitalul 9?”, sintetizează Radu Leca poate cel mai bine motivul care stă la bază acestei situații. Prin urmare, toată această ezitare continuă să întărească ideea că depresia rămâne un subiect tabu în societatea românească, în condițiile în care „este „rușinos” la nivel de accepțiune populară să ai internări la Spitalul 9 și atunci viața ta socială se anulează”, ceea ce este profund greșit, subliniază Leca.

„Uneori, cei din jur nu observă ce se întâmplă cu depresivul sau dacă observă schimbări, nu au abilitatea de a le interpreta sau își spun că nu e treaba lor să intervină. Nu mai amintesc de mitul dăunător al „nebuniei” , de etichetarea posibilă în caz că se pune problema ajutorului unui medic psihiatru sau al unui psiholog sau de minimalizarea problemei, așa cum se întâmplă uneori în familii sau în comunitățile mici”, afirmă, la rândul său, Minescu.

Care sunt șansele de vindecare

În ceea ce privește tratamentul aplicat persoanei care suferă de depresie, acesta trebuie să aibă atât o parte de medicamentație, cât și una de psihoterapie, potrivit lui Radu Leca. În cazul mamei din Brănești, deși aceasta fusese internată la de două ori la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia din Capitală, nu urma niciun tratament medicamentos.

„Medicamentele fără psihoterapie nu dau rezultate datorită faptului că subiectul nu înțelege sursa care l-a dus la depresie. Neînțelegându-se sursa, chiar și cu medicamente, subiectul va exista în continuare cu depresia în interiorul lui. Depresia nu se șterge cu buretele. Atât timp cât există una, două, mai multe surse, atunci depresia rămâne în subiect până se anulează (se înțeleg sursele, motivele)”, a explicat Leca.

Pe lângă ajutorul de specialitate, „suportul social” este „foarte important pentru o persoană cu o problemă psihologică”, atrage atenția Minescu.

„A cere sprijin de specialitate este doar primul pas. Să nu uităm ca de multe ori problemele psihologice au la bază o modificare în  funcționarea chimică a creierului. Șansele de vindecare sunt crescute, însă chiar dacă se urmează un tratament medicamentos sau o terapie, lucrurile nu se schimbă imediat, e nevoie de răbdare și comunicare. Ba mai mult, e nevoie de suport și de atenție în continuare pentru a preveni recidivele”, a mai subliniat Minescu.

Cum stă România la capitolul „Legislație”

„Instituția abilitată la nivel național pentru implementarea Programului național de sănătate mintală și profilaxie în patologia psihiatrică este Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog (CNSMLA), instituție care activează în subordinea Ministerului Sănătății începând cu anul 2009. Această instituție a dezvoltat, conform obiectivelor și direcțiilor strategice incluse în Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 (respectiv „actualizarea cunoștințelor tuturor celor implicați în prevenirea, identificarea și tratarea persoanelor cu tulburări mintale”), o curriculă de instruire în depistarea precoce a depresiei de către medicii de familie”, potrivit raportului Ministerului Sănătății.

Până în prezent au fost instruiți, conform curriculei sus-citate, 2,403 medici de familie. Asta în condițiile în care, în România, au fost înregistrate, în 2015, conform OMS, 931.842 de cazuri de depresie, reprezentând 5% din populația țării.