Prima pagină » Știri » BOBOTEAZĂ LA CONSTANȚA. Câte sticle cu apă sfințită a pregătit Arhiepiscopia Tomisului pentru credincioși

BOBOTEAZĂ LA CONSTANȚA. Câte sticle cu apă sfințită a pregătit Arhiepiscopia Tomisului pentru credincioși

BOBOTEAZĂ LA CONSTANȚA. Câte sticle cu apă sfințită a pregătit Arhiepiscopia Tomisului pentru credincioși
Mii de credincioși sunt așteptați să participe, duminică, de sărbătoarea Botezului Domnului, la manifestările organizate la Constanța de către Arhiepiscopia Tomisului, care va pregăti peste 100.000 de sticle cu apă sfințită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mii de credincioși sunt așteptați să participe, duminică, de sărbătoarea Botezului Domnului, la manifestările organizate la Constanța de către Arhiepiscopia Tomisului, care va pregăti peste 100.000 de sticle cu apă sfințită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Tomisului, ceremoniile prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului vor începe sâmbătă, când Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, apoi Slujba de Sfințire Mare a apei, asemănătoare cu cea care se oficiază în ziua de Bobotează.

Apa sfințită va fi apoi îmbuteliată cu ajutorul jandarmilor și pompierilor constănțeni în peste 100.000 de sticle din plastic care vor fi împărțite credincioșilor.

Inițial, slujba Aghiasmei Mari se făcea în Ierusalim, unde se păstra amintirea Botezului Mântuitorului, iar de aici s-a răspândit în Antiohia, Constantinopol și Asia Mică.

Duminică, de Bobotează, începând cu ora 08.45, la Catedrala Arhiepiscopală va avea loc Sfânta Liturghie oficiată de către IPS Teodosie. După slujbă, clerul și credincioșii vor porni în procesiune spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apelor.

Conform tradiției, Înaltpreasfințitul Teodosie va arunca în apa mării trei cruci care vor fi recuperate de cei suficient de curajoși să sfideze frigul și apa rece.

Tot în cadrul slujbei de la Malul Mării, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți apa din mai multe butoaie de lemn aflate în care trase de boi și măgari. Aceste care vor pleca apoi în procesiune pe străzile orașului, pentru a împărți Agheasma Mare celor ca nu vor reuși să participe la slujba din Portul Tomis.

La aceste ceremonii prilejuite de Sărbătoarea Botezului Domnului sunt așteptați să participe aproximativ 10.000 de credincioși, iar peste 200 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică.

De asemenea, mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța vor asigura măsurile de prevenire a situațiilor de urgență.

Citește și