Boc despre incidentul „telefonul”: Orice politician are o limită peste care nu trece

Publicat: 15 02. 2012, 09:35
Actualizat: 24 06. 2012, 23:04

Liderul PD, Emil Boc, a declarat, luni, referindu-se la incidentul în urma căruia Traian Băsescu i-a luat telefonul mobil unui reporter și la afirmațiile șefului statului, că politicienii știu că sunt „subiectul” hărțuielilor, dar au și ei o limită peste care nu pot trece.

Traian Băsescu a fost implicat, sâmbătă, într-un incident, într-un supermarket, el "confiscând" telefonul unei jurnaliste de la Antena 1. Ulterior, telefonul a fost recuperat, odată cu el fiind recuperată și înregistrarea discuției purtate în mașină între șeful statului și soția sa, în cursul căreia Băsescu o numea pe ziaristă "țigancă împuțită".

Întrebat ce ar fi făcut în locul lui Băsescu, în acest caz, Boc a răspuns: „Orice om care se află în politică știe că este subiectul unor hărțuieli”.

Liderul PD a completat: „Evident că poate formularea nu a fost cea mai potrivită, dar orice om politic are, la un moment dat, o limită peste care nu poate trece”. (Mediafax)