Președintele PDL, Emil Boc, a anunțat azi într-o conferință de presă, că formațiunea va vota în Parlament orice formulă de vot uninominal negociată de PSD și PNL și nu va participa la niciun fel de negociere pentru această formă de scrutin.
Emil Boc a declarat că PDL este și rămâne vocea autorizată în Parlament a celor patru milioane de români care la referendumul de anul trecut s-au pronunțat pentru votul uninominal, respectiv pentru alegerea parlamentarilor la fel ca și primarii, în două tururi de scrutin.
Președintele PDL a precizat că democrat-liberalii nu au în acest moment, în Parlament, susținerea pentru acest proiect de lege din partea niciunei formațiuni, nici măcar din partea PSD, care a depus un astfel de proiect, a strâns un milion de semnături dar preferă un alt tip de vot uninominal.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro