Bode: până la ridicarea codului portocaliu, majoritatea drumurilor naționale vor fi deschise
Ministrul a precizat că 35 de trenuri sunt în acest moment anulate, pentru că nu pot să se deplaseze pentru că pe linii au căzut copaci. „Avem o singură linie închisă în zona Vatra Dornei, acolo am intervenit, sunt copaci căzuți, linia e închisă, dar am luat decizia ca acolo unde situația era în pericol să rămână trenurile pe linii blocate, mai bine să anulăm respectivele trenuri. Au rămas în gară”, a spus ministrul.
Bode a adăugat că la metrou se circulă bine, trenurile au fost suplimentate, „anticipând că în această dimineață foarte mulți bucureșteni vor dori să circule cu metroul, având în vedere că la suprafață intervențile, în ceea ce privește deszăpezirea, nu sunt așa cum ar fi tebuit să fie. Sunt 65 de trenuri care circulă, am discutat cu dispeceratul, nu sunt întârzieri, toate trenurile disponibile cirulă acum la metrou”.
MInistrul spune că nu sunt curse aeriene anulate, ci doar întârziate.
„Avem o întârziere foarte mare pe zborul de Iași, zborul Tarom, pentru că piloții nu au reușit să ajungă la aeronavă, rămânând înzăpeziți în locaitățile din jurul Bucureștiului. Cursele Tarom sunt întârziate, dar să vedem, să vorbim cu cei de la aeroport, noi ne-am făcut treaba, curățând calea de rulare, dar la destinație, la Iași, la Cluj, dacă lucrurile nu sunt în regulă, avionul nu pleacă, și cursele interne și externe, durează foarte mult operațiunea de degivrare”.