Bogdan Licu, despre retragerea apelurilor de către SIIJ: Am cerut ambelor părți referate. Voi decide
„Apelul de care îmi spuneți a fost retras acum mai mult timp, acum aproximativ două săptămâni. În momentul de față, eu mă aflu într-un conflict de competență între procurorul de ședință, vorbim de retragerea apelului în dosarul mult mediatizat (a lui Viorel Hrebenciuc -n.r.), procuror în cadrul Secției Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și Secția de investigare a infracțiunilor în justiție, care a retras apelul”, a declarat, joi, Bogdan Licu, la sediul Parchetului General.
Procurorul general interimar a precizat că a solicitat ambelor părți să prezinte un referat cu motivele, urmând să ia o decizie.
„Am cerut ambelor părți să prezinte câte un referat care să cuprindă motivele, considerentele legale care au stat la baza acestor decizii ale fiecăruia și urmează să hotărăsc ce este de făcut mai departe”, a conchis Licu.
Magistrații instanței supreme au decis să amâne pentru 12 iunie dosarul lui Viorel Hrebenciuc, discuția urmând a fi reluată după ce sosește răspuns de la procurorul general cu privire la posibilitatea ca șeful Secției de anchetare a magistraților să retragă apeluri. Decizia a venit după ce, potrivit procurorului, șeful Secției de investigare a infracțiunilor din justiție este în subordinea procurorului general, deci o decizie a lui Gheorghe Stan trebuie aprobată de către superior. Totodată, procurorul de ședință a cerut instanței sesizarea CCR cu privire la posiblitatea procurorului-șef al Secției de Investigației a Infracțiunilor din Justiție de a retrage apelurile din dosare.
O altă cauză în care Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) a cerut retragerea apelului este dosarul lui Damian Dolache, judecător la Curtea de Apel București, care a fost condamnat, în martie, în primă instanță, la 10 luni de închisoare cu suspendare din cauză că fusese prins băut la volan.