Prima pagină » Știri » COVID-19. Bogdan s-a întors din Londra și a aflat că a fost infectat cu noul coronavirus: Am citit diagnosticul în presă și am așteptat izoleta 12 ore

COVID-19. Bogdan s-a întors din Londra și a aflat că a fost infectat cu noul coronavirus: Am citit diagnosticul în presă și am așteptat izoleta 12 ore

11 mart. 2020, 09:21, Știri
COVID-19. Bogdan s-a întors din Londra și a aflat că a fost infectat cu noul coronavirus: Am citit diagnosticul în presă și am așteptat izoleta 12 ore

Bogdan Aron, bărbatul din București de 34 de ani care a fost diagnosticat cu noul COVID-19 după ce s-a întros din Londra, a transmis un mesaj de pe patul spitalului Victor Babeș. Tânărul a povestit că la sfârșitul lunii februarie a fost în Londra, zonă neconsiderată pe atunci de risc și, deși a făcut febră, a crezut că riscul de a se fi infectat cu noul COVID-19 sunt minime.

Bărbatul s-a autoizolat, a făcut test de coronavirus și a aflat că testul a ieșit pozitiv din presă.

„La ora la care scriu acest mesaj sunt internat la Victor Babeș cu diagnosticul confirmat de coronavirus. Am ajuns în urmă cu aproximativ o oră, după ce am așteptat ambulanța 12 ore. Luni seară am făcut febră 39.2, iar medicii de la „Matei Balș” mi-au făcut și testul de coronavirus. Fusesem în Londra între 25-27 februarie, dar până zilele trecute Marea Britanie nu era considerată o zona cu risc. Prin urmare toată lumea a crezut că șansele de a fi infectat sunt minime. Inclusiv eu. M-am izolat la domiciliu în așteptarea rezultatului. Rezultatul l-am aflat din presă. În jurul orei 17:30 am citit că: “Bărbat, 34 ani, București, care s-a întors în dată de 27 februarie 2020 din Londra, Marea Britanie, s-a prezentat cu simptomatologie la INBI Matei Balș.”

Bogdan Aron a așteptat 12 ore ambulanța, timp în care și-a sunat toți cunoscuții cu care a luat contact în ultima perioadă:

„Era o șansă bună să fiu cazul 7 din 10 martie. Însă pe mine nu mă anunțase nimeni nimic. Am sunat la toate numerele pe care le-am găsit și am vorbit cu toate persoanele despre care știam că ar putea avea chiar și o minimă informație. Voiam evident să aflu dacă într-adevăr era vorba despre mine. N-am aflat nimic. După zeci de telefoane pe care le-am dat eu la toate numerele oficiale puse la dispoziție, am fost sunat la două ore după ce aflasem informația din presă. Mi s-a confirmat că sunt pozitiv și am fost informat că urmează să vină o salvare (acea “izoleta”) să mă preia.

„Am așteptat 12 ore salvarea”

„Am așteptat 12 ore salvarea. În acest timp am vorbit sper cu toți oamenii cu care am fost în contact în ultimele 2 săptămâni. Le-am recomandat să ia legătură cu DSP, să sune la numărul 0800 800 358 sau la 112 în funcție de caz. Îmi doresc din tot sufletul că toată lumea să fie în regulă.

Bogdan a mărturisit că, deși au fost unele probleme, a primit un tratament exemplar din partea medicilor:

„Deși în povestea mea de până acum am întâlnit multe probleme (pe o parte le-am enumerat) și multă lipsa de empatie din partea unor autorități, am încredere în medici și cred că aplicând măsurile corecte o să fie bine. Voi încerca să trimit feedback-ul meu cât mai detaliat către persoanele care pot schimbă ceva chiar și în al 11-lea? ceas. Sunt multe lucruri care scârție când vorbim despre comunicarea cu pacientul, relația cu 112, relația cu autoritățile care se ocupă de problema. Medicii și asistentele de la Matei Bals și Victor Babeș s-au comportat până acum exemplar. Au fost cu toții empatici și dornici să ajute”

„Nu știu ce se va întâmplă dacă acest număr va crește. Și pare că va crește”

Bogdan susține că sistemul sanitar românesc este greu încercat în momentul de față:

„Altfel, pare că parascovenia asta e mai contagioasă decât credeam. M-am gândit și eu: “N-o să fiu chiar eu afectat”. Nu sunt în măsură să dau sfaturi complexe despre coronavirus, dar stați în casă. Lucrați de acasă în măsură în care puteți. Aplicați tot ceea ce va îndeamnă medicii. Protejați-i pe cei dragi. Mulți dintre cei care se ocupă de problemă par a fi buni profesioniști, dar la fel pare și că limitele sistemului sanitar sunt încercate la 29 de cazuri. Nu știu ce se va întâmplă dacă acest număr va crește. Și pare că va crește. Prin urmare, faceți orice că să evitați să va îmbolnăviți voi sau să-i îmbolnăviți pe cei dragi. Am vorbit deja cu cei din familie și cu prietenii. Ei sunt în izolare la domiciliu și o parte au făcut deja testele. Îi iubesc și sper să le fie bine”, a scris Bogdan Aron pe Facebook.

În prezent au fost confirmate 30 de cazuri de COVID-19 în România.

Citește și