Bolcaș: Băsescu încalcă sfidător principiile constituționale
Â
Vicepreședintele executiv al PRM, Lucian Bolcaș, se declară siderat de "modul sfidător" în care președintele Traian Băsescu încalcă "orice principii constituționale" și apreciază că decretul acestuia privind referendumul pentru uninominal are o problemă juridică, întrucât nu menționează data.
"Pe Traian Băsescu nu îl interesează în niciun fel votul uninominal și nici alegerile europarlamentare, ci propriile sale interese politice", a declarat, astăzi, deputatul PRM.
Potrivit lui Bolcaș, concepția constituțională a lui Băsescu "se oprește la nivelul Primăriei Capitalei".
Pe de altă parte, vicepreședintele Camerei Deputaților a menționat că decretul dat de șeful statului privind convocarea referendumului pentru uninominal are o "mare problemă juridică", deoarece Băsescu nu a precizat data exactă în care se va desfășura referendumul.