Bolile moderne care scurtează viața românilor
Concret, studiul citat de Agerpres arată că procentul de ani de viață sănătoasă pierduți din cauza diferitelor boli a crescut de la 21% în 1990 la 31% în 2013. Ba mai mult, studiul relevă și că procentul persoanelor care trăiesc în condiții nu tocmai sănătoase ar putea crește în următorii ani. De altfel, în ultimii 23 de ani s-au schimbat considerabil și principalele cauze ale deteriorării sănătății. Așadar, la nivelul anului 2013, durerile de spate, depresia, anxietatea, consumul de alcool și droguri au reprezentat aproape jumătate din problemele de sănătate ale populației, potrivit Agerpres.
Cu toate acestea, autorii informează că există o explozie a cazurilor de diabet, a cărui prevalență a crescut cu 43% în ultimii 23 de ani. Procentul deceselor generate de această boală este de 9%. Studiul, publicat în revista The Lancet, a analizat 35.000 de surse de informație asupra bolilor și leziunilor înregistrate în 188 de țări în perioada menționată, precum și impactul lor asupra sistemului medical din țările analizate. Cel mai recent raport realizat de Institutul Național de Statistică a arătat că și România se încadrează în tendințele europene și globale.
Speranța de viață a românilor este în creștere față de anii trecuți, dar diferența pe sexe se menține, femeile având o durată medie de viață mai mare cu șapte ani decât bărbații. Starea de sănătate din ultimii doi ani a fost direct influențată și de lipsa personalului medical, România numărându-se printre statele europene care înregistrează deficit major de medici și asistenți medicali la suta de mii de locuitori. În anul 2013, speranța de viață la naștere a ajuns la 74,7 ani, în creștere cu 1,71 față de anul 2008, subliniază specialiștii INS.
„După 2008, durata medie a vieții a crescut ușor, dar constant, pentru ambele sexe. Deși speranța de viață scade odată cu vârsta, diferențele pe sexe se mențin superioare la femei pe tot parcursul vieții”, se arată în raport. Același document arată că Malta și Suedia sunt în topul țărilor cu cea mai mare speranță de viață sănătoasă, atât pentru bărbați cât și pentru femei. Nu doar bolile cardiovasculare ucid românii pe capete, ci și diferitele tipuri de cancer.
De altfel, studiul INS din 2015 confirmă faptul că tumorile sunt ucigașul numărul doi în România, cu peste 1.500 de decese la suta de mii de locuitori. Cu toate acestea, în anul 2013 rata mortalității a scăzut ușor la bărbați, însă a înregistrat o creștere ușoară la femei.
Potrivit unui raport recent al Institutului Național de Statistică, speranța de viață la naștere a românilor a crescut ușor, în 2013, față de 2008 și de 2012. Bolile de inimă și cancerele rămân, în continuare, principalele patologii care provoacă decesul românilor.