BOR: Ora de religie promovează comportamentul pașnic, într-o vreme a mișcărilor extremiste
Reprezentanții Patriarhiei Române mai spun că „lumea secularizată individualistă de azi a pierdut simțul sacrului și al comuniunii spirituale profunde la nivel de individ, familie și societate, după cum remarcă unii sociologi contemporani”.
„În concluzie, motivarea responsabilă, nuanțată și echilibrată a Curții Constituționale corectează orice propagandă alarmistă și agresivă de discreditare a orei de religie, propagandă oarecum asemănătoare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de religie dorește să cunoască și să cultive valorile spirituale perene în locul modelor efemere și nu confundă libertatea cu vidul spiritual. Să-i învățăm pe copii și tineri iubirea de Dumnezeu și de oameni pentru a crește spiritual în cultura generozității”, mai spune Patriarhia Română.
Comunicatul Patriarhiei a fost emis după publicarea motivării Curții Constituționale la decizia din 12 noiembrie 2014, prin care a fost declarată neconstituțională obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie.
„Curtea constată că modul în care legiuitorul a reglementat prin art. 9 alin. 2 din teza întâi din Legea 84/1995 și art. 18 alin. 2 teza întâi din Legea 1/2011 oferta educațională referitoare la disciplina Religie este de natură să afecteze libertatea de conștiință. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. 1 din Consituție individul se bucură de libertatea neîngrădită a gândirii, a conștiinței și a credinței religioase, situație ce conferă consistență liberei dezvoltări a personalitățuii umane ca valoare supremă garantată de Legea fundamentală”, motivează judecătorii CC.
Conform sursei citate, statului îi este interzis să adopte soluții legislative care pot fi interpretate ca fiind lipsite de respect față de convingerile religioase sau filozofice ale părinților. În acest context, se arată în motivare, „organizarea activității școlare trebuie să se subordoneze unui scop de conciliere în exercitarea funcțiilor pe care și le asumă în procesul de educație și de predare a religiei cu respectarea dreptului părinților de a asigura educația în conformitate cu propriile convingeri religioase”.
Potrivit BOR, prin această motivare, Curtea Constituțională recunoaște importanța orei de religie și implicit încurajează participarea elevilor la aceasta.
CC a decis, în 12 noiembrie 2014, că obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este neconstituțională, astfel că solicitarea va trebui făcută doar de cei care vor să studieze disciplina.
„Religia face parte din planul cadru. Până acum, elevul major, părintele sau tutorele trebuiau să facă o cerere pentru a nu participa la cursurile acestei discipline. În urma deciziei de astăzi (miercuri – n.r.), s-a stabilit că trebuie să spui când vrei să participi la cursurile de religie, nu să spui când nu vrei. Astfel, s-a decis că aceste cereri vor fi completate doar de cei care vor să facă religia”, precizau, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Curții Consituționale.
Prin decizia de noiembrie 2014, judecătorii CC au stabilit că prevederile articolului 9 alineatul (2) din Legea învățământului numărul 84/1995 și cele ale articolului 18 alineatul (2) teza întâi din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale.
Primul articol de lege prevede: „La solicitarea scrisă a părinților sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz situația școlară se încheie fără această disciplină. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”.
Același aspect îl are în vedere și articolul 18 alineatul (2) teza întâi din Legea educației naționale: „La solicitarea scrisă a elevului major, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile celor două articole de lege sunt neconstituționale.
Această excepție de noconstituționalitate a fost ridicată de profesorul Emil Moise, într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Buzău, în care acesta a dat în judecată Liceul de Artă „Margareta Sterian” din Buzău.
În august 2006, același Emil Moise cerea președintelui Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) să dispună „anularea situației discriminatorii create prin prezența obstinantă a simbolurilor religioase în holurile, cancelariile și sălile de clasă – în afara orei facultative de Religie – ale Liceului de artă Margareta Sterian din Buzău”, unde învață fiica sa, Teodora Moise, cât și în toate unitățile publice de învățământ din județul Buzău.
Moise susținea atunci că predarea religiei în instituțiile de învățământ publice „constituie o discriminare împotriva persoanelor agnostice sau de altă confesiune decât aceea căreia îi aparțin simbolurile religioase (…) și o încălcare a dreptului fundamental la egalitatea de șanse, deoarece prin acceptarea simbolurilor religioase unitățile publice își asumă transmiterea (inclusiv) a valorilor de inferiorizare a femeilor, practicate de religia respectivă”.
Predarea religiei în școli a stârnit de mai multe ori controverse și dispute în spațiul public.