BOR recompensează cu icoane și cărți religioase o familie cu 13 copii
Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a înmânat Ordinul Constantin Brâncoveanu lui Nicolae Popa, iar soției acestuia, Georgeta Popa, Ordinul Maria Brâncoveanu, precum și un exemplar din Sfânta Scriptură și o icoană cu chipul Sf. Cuvioase Parascheva.
Distincțiile au fost oferite în anul în care BOR marchează 300 de ani de când domnitorul Constantin Brâncoveanu și cei patru fii ai săi și-au pierdut viața întrucât nu au vrut să renunțe la creștinism.
„Sfântul Constantin Brâncoveanu și distinsa și binecuvântata sa soție, Doamna Maria, au fost binecuvântați de Dumnezeu cu 11 copii, șapte fete și patru băieți. Câtă durere în cele din urmă când toți băieții au fost uciși pentru dreapta credință și pentru fidelitatea lor la un anumit moment al vieții. De aceea folosim acest minunat prilej pentru a onora o familie de aici din Moldova, care în ciuda vremurilor și în ciuda greutăților care ne ating pe fiecare, reușesc să rămână verticali în fața istoriei, să muncească un petec de pământ de două hectare de teren, să aibă 13 copii, să nu întindă mâna nici la autoritatea locală, nici la organismele Bisericii”, a spus Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, scrie Agerpres.
Ceremonialul s-a desfășurat la sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan, cu prilejul prăznuirii hramului Sf. Cuvioase Parascheva.
La eveniment, alături de mii de pelerini au fost prezenți și premierul Victor Ponta și soția acestuia, europarlamentarul Daciana Sârbu.