Prima pagină » Știri » BOR: Toate bisericile ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției de împărtășire cu o singură linguriță

BOR: Toate bisericile ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției de împărtășire cu o singură linguriță

BOR: Toate bisericile ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției de împărtășire cu o singură linguriță

În ciuda pandemiei și a creșterii accelerate a cazurilor de coronavirus, toate bisericile ortodoxe autocefale rămân fidele împărtășirii cu o singură linguriță și dintr-un singur potir, au anunțat, marți, reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, după ce Sfântul Sinod a luat act de răspunsurile întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe.

Sfântul Sinod a luat act, marți, de răspunsurile întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale adresate Patriarhului României referitoare la modalitatea de împărtășire a credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Astfel, anunță BOR, printr-un comunicat de presă, toate Bisericile Ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției liturgice ortodoxe de împărtășire a credincioșilor.

Îmărtășania se face intr-un singur Potir sfințit și cu o singură linguriță

Practic, împărtășirea se face dintr-un singur Potir sfințit și cu o singură linguriță sfințită.

Și până acum mai mulți menbri ai BOR au militat pentru păstrarea tradiției în ceea ce privește împărtășania. În luna mai, ÎPS Teodosie a împărtășit cu aceeași linguriță la slujba specială care a repetat Învierea.

„Atfel de gesturi nu fac decât să crească riscul epidemiologic și din păcate vedem că sunt multe persoane care ignoră aceste reguli, inclusiv cele de distanțare fizică și se expun unui risc pe care nu îl dorim nimănui. Cât timp mai sunt purtători asimptomatici ai coronavirusului, 4 din 5 sunt asimptomatici, riscul de a se transmite o astfel de infecție este major.(…) Și cu sau fără pandemie, gândiți-vă că peste 200 de afecțiuni ar putea fi prevenite în momentul în care respectăm aceste reguli de igienă”, a declarat atunci medicul Tudor Ciuhodaru.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, marți, 994 de noi îmbolnăviri de COVID-19 în România.

Potrivit GCS, până marți în România au fost confirmate 39.133 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.586 au fost externate. 24.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.612 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. Totodată, până în prezent, 1.087 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Autor

Citește și