Boris Johnson își cere iertare ”din inimă” pentru petrecerea în grădină: ”Înțeleg furia oamenilor” / VIDEO
Premierul britanic Boris Johnson, prezent miercuri în Parlament, și-a cerut scuze publicului pentru că a participat la o petrecere în grădina de la Downing Street, în timpul primului lockdown, în vreme ce unii oameni erau disperați pentru că nu puteau să-i vadă pe cei dragi sau să își ia adio cum se cuvine de la cei care au murit. Johnson, care s-a confruntat cu un val de indignare din cauza încălcării propriilor reguli de carantină, a spus că înțelege furia britanicilor, relatează BBC și Reuters.
În cadrul intervenției sale din Parlament, pentru prima oară premierul a recunoscut că a participat la petrecerea din grădina reședinței oficiale din 10 Downing Street, precizând că a stat doar 25 de minute pentru a mulțumi personalului și o consideră în continuare o reuniune de muncă.
„Înţeleg furia pe care oamenii o au faţă de mine şi de guvernul pe care îl conduc atunci când văd că nici măcar la Downing Street regulile nu sunt respectate corespunzător de cei care le fac”, a spus Johnson în Parlament.
Premierul a declarat că regretă ce a făcut şi că a tratat întâlnirea de la Downing Street, care a avut loc la 20 mai 2020, ca pe o reuniune de muncă.
„M-am dus în grădină puţin după ora 18.00, pe 20 mai 2020, pentru a mulţumi staffului, iar după 25 de minute m-am întors în birou pentru a lucra în continuare”, a adăugat el.
„Privind retrospectiv, ar fi trebuit să le spun tuturor să intre şi ei”, a mai precizat Johnson.
Opoziția i-a cerut lui Johnson să demisioneze. În plus, chiar unii membri ai formaţiunii sale, Partidul Conservator, au afirmat că el ar trebui să renunţe la post dacă se va stabili că a încălcat legile stricte pe care le-a introdus guvernul pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
„Apărarea sa care constă în a spune că nu ştia că era o petrecere este atât de ridicolă, încât insultă opinia publică britanică”, a declarat miercuri liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, care l-a acuzat pe Johnson că minte şi i-a cerut demisia, potrivit AFP.
Premierul britanic riscă să fie ţinta unei anchete a poliţiei
Premierul britanic riscă să fie ţinta unei anchete a poliţiei în legătură cu o ”garden party” la Downing Street în mai 2020, în plină izolare.
Conform mai multor media, această petrecere ar fi fost organizată în grădina de la Downing Street la 20 mai 2020, în prezenţa liderului conservator, în vârstă de 57 de ani, şi a soţiei sale Carrie, într-un moment în care interacţiunile sociale erau limitate drastic.
Poliţia a confirmat luni că este „în contact” cu guvernul în legătură cu acest caz care ar putea face obiectul unei anchete pentru încălcarea regulilor sanitare.
În mai 2020, locuitorii din Marea Britanie nu se puteau întâlni decât cu o singură persoană în afara locuinţei, într-un loc public, în exterior şi cu condiţia de a păstra o distanţă de doi metri. În plus, majoritatea elevilor nu puteau merge la şcoală, iar barurile şi restaurantele erau de asemenea închise.
Conform postului de televiziune ITV News, secretarul particular al lui Boris Johnson, Martin Reynolds, a trimis în mai 2020 un e-mail către o sută de persoane, invitându-le, „după o perioadă incredibil de încărcată”, „să profite de vremea frumoasă” pentru o recepţie „cu distanţare socială” în grădina de la Downing Street. „Haideţi să ne întâlnim începând cu ora 18:00 şi veniţi cu propria băutură”, se încheia mesajul.