Prima pagină » Știri » BOTOȘANI. Bombă de aruncător de 60 mm, depistată, depistată în timpul unor lucrări agricole

BOTOȘANI. Bombă de aruncător de 60 mm, depistată, depistată în timpul unor lucrări agricole

BOTOȘANI. Bombă de aruncător de 60 mm, depistată, depistată în timpul unor lucrări agricole

O bombă de aruncător de 60 mm a fost depistată, sâmbătă, 30 martie, de un bărbat din Săveni în timp ce efectua lucrări agricole în gospodărie.

Chemați la fața locului, pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani au ridicat muniţia respectivă.

Bomba, dusă în poligonul de la Copălău

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre o bombă de aruncător de 60 mm. Aceasta a fost ridicată, transportată şi depozitată în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrusă”, a informat ISU.

Specialiştii atrag atenţia că muniţia neexplodată este foarte periculoasă, iar cei care găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartuşe sau altele asemănătoare trebuie să ştie ce au de făcut într-o astfel de situaţie.

„În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parţial îngropate în pământ sau se află la suprafaţă. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să ştie în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie şi nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.

Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentaţi să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acţiune poate provoca explozii.

Tot ce trebuie să facă cetăţenii este să apeleze numărul de urgenţă 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată”, precizează ISU Botoşani.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și