Prima pagină » Știri » Brăila, cea mai îmbătrânită populație. Care este orașul cu cei mai mulți tineri

Brăila, cea mai îmbătrânită populație. Care este orașul cu cei mai mulți tineri

Brăila, cea mai îmbătrânită populație. Care este orașul cu cei mai mulți tineri
În ultimii cinci ani, ponderea segmentului tânăr, sub 15 ani, în populația totală a scăzut progresiv, ajungând la 14,8% în 2018, iar numărul românilor de peste 65 de ani l-a depășit pe al celor sub 15 ani începând cu anul 2014, arată o analiză EY.

Vârsta medie în România a crescut cu aproximativ 4 ani în ultimele două decenii, ajungând la 41 ani în 2018. În aceeași perioadă, s-a înregistrat cel mai mare procent de persoane în vârstă în rândul populației urbane românești, una din șase persoane având peste 65 de ani în 2018.

EY a realizat o analiză comparativă a orașelor din România din punct de vedere al vârstei populației.

Orașele sunt adesea percepute ca locul tinerilor, dar realitatea este că multe orașe românești au în prezent o populație îmbătrânită. Comparativ cu media națională, media de vârstă a locuitorilor din orașele românești cu peste 100.000 de locuitori este mai ridicată, 42,3 ani față de 41,2 ani la nivelul României. Iar media de vârstă crește și mai mult în cazul orașelor mai mari, cu toate că acestea beneficiază, de obicei, de existența unor ancore, cum ar fi diversele instituții și universități, spitale sau obiective culturale care reprezintă toate un punct de atracție pentru tineri.

Pe de altă parte, orașele secundare oferă o parte din dinamismul omoloagelor lor mai mari, însă la un cost mai mic. Această situație a creat o ieșire, în principal, pentru tinerii din zone metropolitane mari, care caută costuri mai scăzute ale vieții, evitarea aglomerației și acces mai ieftin la resurse antreprenoriale. În acest context este important de menționat faptul că vârsta medie a populației din rural este mai mică decât cea înregistrată în urban (40,7 rural vs. 41,6 urban) în 2018.

Orașul cu cea mai tânără populație din România este Suceava, cu o vârstă medie de 39,5 ani și cu doar una din opt persoane cu vârsta de peste 65 ani. Acesta este urmat tot de două orașe din zona Moldovei: Iași (39,7) și Botoșani (40,2). Iași și Botoșani au cele mai mari procente de locuitori cu vârsta sub 18 ani – 19,1% în 2018. Acest lucru este explicat, în cazul Iașiului, de rata natalității, care înregistrează valoarea cea mai mare comparativ cu celelalte orașe – 11,3 nașteri la o mie de locuitori, dar și cu media națională, de 9,3 nașteri la o mie de locuitori în 2017.

La polul opus, municipiul Brăila are cea mai îmbătrânită populație, cu o vârstă medie de 44,1 ani. La o diferență destul de mare, se clasează pe locul doi în topul orașelor îmbătrânite municipiul Brașov (43,6 de ani), urmat îndeaproape de Ploiești și Constanța (43,3 ani). Aceste orașe înregistrează cele mai mari valori în ceea ce privește numărul de persoane de peste 65 ani (Brăila, Constanța, Ploiești – 18%, Brașov – 17% din totalul populației). Observăm că orașele cu un număr mare de persoane care îndeplinesc vârsta de pensionare se află în orașe turistice, fie că vorbim de zona montană – Brașov sau de la malul mării – Constanța.

Valorile înregistrate de indicele de îmbătrânire a populației susțin concluziile de mai sus, municipiile Constanța și Brașov se situează pe primul loc în ceea ce privește numărul de persoane vârstnice înregistrate la 100 persoane tinere – 137 persoane, comparativ cu media națională de 110 persoane.

Capitala se află în top 10 orașe cu vârsta cea mai ridicată din România, clasându-se pe locul 9 cu 42,6 ani, la o diferență foarte mică de media națională (42,2). Deși cu o rată a natalității destul de ridicată – 9,7 nașteri la 1.000 de locuitori, capitala pierde în continuare capital uman și asta datorită emigrării, dar în cea mai mare măsură a sporului natural negativ.

92% dintre orașele mari (dintre cele analizate) au înregistrat în ultimii 18 ani scăderi ale populației. Cea mai mare scădere înregistrată este în municipiul Brăila cu o pierdere a 13% din populație în perioada analizată. La polul opus avem trei orașe – Iași cu o creștere a populației de 13%, Suceava 3% și Cluj-Napoca 1%.

Îngrijorător este că numărul locuitorilor de 65 de ani și peste din orașe a crescut cu 51% în ultimii 20 de ani, depășind 1 milion în 2018. Dacă ne raportăm la totalul populației din România, 29% dintre tineri se află în orașele mari, cu 4% mai puțin comparativ cu anii 2000. Pe de altă parte, numărul de locuitori în vârstă (peste 65 de ani) a crescut în aceeași perioadă, ajungând să devanseze valoarea medie inițială cu 6% (24% în 2000 vs. 30% în 2018).

O populație mai tânără poate aduce avantaje cum ar fi atragerea investițiilor, companiile putând găsi, astfel, mai ușor angajații potriviți. Cu toate acestea, orașele trebuie să ofere și alte oportunități pentru tineri, precum facilități culturale, școli și locuințe la prețuri accesibile.

Orașele cu populații mai în vârstă au beneficii și provocări diferite. Persoanele în vârstă, dar încă active tind să fie mai productive și pot avea salarii mai mari datorită experienței și abilităților lor. Acest lucru duce la creșterea venitului disponibil care poate fi folosit în magazine, baruri și restaurante. Însă este de asemenea adevărat că orașele cu locuitori mai în vârstă se confruntă cu cerințe mai mari în ceea ce privește sănătatea și îngrijirea socială.

Astfel, pe măsură ce populațiile lor continuă să se diferențieze, orașele vor deveni din ce în ce mai concentrate asupra nevoilor propriilor locuitori.

„La fel ca în alte țări, orașele din România se confruntă, pe lângă problemele demografice, cu provocări legate de dezvoltarea și durabilitatea infrastructurii, sănătatea populației, bunăstarea și facilitățile de locuire. Costurile ridicate, poluarea, schimbările climatice și creșterea traficului au deja efecte reale asupra populației urbane, continuând să constrângă din ce în ce mai mult atractivitatea orașelor mari și capacitatea lor de a crește, fapt constatat în întreaga lume”, spune Adriana Tabac, Director Marketing și Comunicare, EY România:

Analiza a fost realizată pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică. Datele luate în considerare au fost: populația după domiciliu – numărul de persoane de cetățenie română și domiciliul pe teritoriul României, delimitat după criterii administrativ-teritoriale în anul 2018.

Foto: Hepta

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?