Brașov: Bărbat găsit înjunghiat în locuința sa din Prejmer; posibil caz de sinucidere
Un bărbat de 45 de ani, din localitatea brașoveană Prejmer, a fost găsit mort, joi, în jurul orei 16.30, în locuința sa, cu un cuțit de bucătărie înfipt în torace, primele date indicând că ar fi vorba despre o sinucidere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit comisarului șef Ioan Necșulescu, purtător de cuvânt al Poliției Brașov, cel care l-a găsit pe bărbat într-o baltă de sânge a fost cumnatul acestuia, care a sunat imediat la Serviciul de urgență 112.
Acesta a declarat anchetatorilor că bărbatul mai trăia în momentul în care l-a găsit, însă a pierdut mult sânge, iar până la sosirea praramedicilor de la SMURD a murit.
„Din primele verificări ale polițiștilor se pare că este vorba despre un act suicidal. Nu sunt urme de violență în locuință sau pe corpul bărbatului, dar se cercetează toate pistele. Cauza a fort preluată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov”, a spus Necșulescu.
Potrivit unor surse judiciare, se pare că bărbatul avea probleme în familie și se certase cu soția sa, iar înainte de a-și pune capăt zilelor a consumat alcool.
Medicii care au ajuns la fața locului au încercat să-l resusciteze, însă nu l-au mai putut salva și s-a constatat decesul acestuia, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, lt. Ciprian Sfreja.