Brazii folosiți de gălățeni de Crăciun, replantați în curțile școlilor și grădinițelor
Membrii asociației promit că după sărbători vor strânge brazii pe propria lor cheltuială și îi vor planta în curțile unităților de învățământ din oraș.
Mai mult chiar, începând de anul viitor, reprezentanții Galați 4×4 vor să facă o pădure de brazi pe un teren al statului.
De aceea, membrii asociației îi îndeamnă pe copii să-și roage părinții să cumpere doar brazi în ghivece.
„Recunosc că este o idee împrumutată, dar este o idee bună. Noi am decis să facem această campanie în oraș, este primul an și vrem să ne organizăm cât mai bine. Avem o înțelegere cu Inspectoratul Școlar, vom planta brazii în curțile școlilor și grădinițelor din oraș. Inițial, am vrut să mergem în zona Izvoarele, să facem o mică pădure de brazi, dar am decis să o lăsăm pe anul viitor. Noi oferim asistență la plantat, suntem un grup de 10 voluntari. Sperăm să prindă ideea, nu avem target. Brazii vor fi adunați după anul nou, persoanele care vor să planteze brazi cu ajutorul nostru ne pot contacta pe Facebook sau telefonic. Îi rugăm pe copii să le ceară părinților să cumpere brazi care pot fi replantați”, a explicat pentru MEDIAFAX, reprezentantul asociației, George Nica.
Gălățenii se declară încântați de idee.
„Este exact ceea ce trebuie să se întâmple în fiecare an, trebuie să fie o regulă. În occident, dar și în alte orașe din România se întâmplă de mult, e bine că în sfârșit s-a gândit cineva și la gălățeni”, a spus un cetățean, completat de altul: „Ar fi mai bine să avem o lege care să interzică tăierea brazilor. Cu vorba bună și cu inițiative de lăudat nu se rezolvă problema. Până la urmă vorbim despre viitorul nostru, ne batem joc de el, nici măcar câțiva voluntari cu idei bune nu pot schimba mare lucru”.
Campania de replantare a brazilor se va desfășura după anul nou.