Brown: Restricțiile pentru muncitorii români nu vor fi, deocamdată, ridicate

Publicat: 15 02. 2012, 11:31
Actualizat: 24 07. 2012, 19:00

Restricțiile impuse muncitorilor români în Marea Britanie nu vor fi, deocamdată, ridicate, deoarece sunt în acord cu normele UE, a declarat premierul britanic Gordon Brown, la sfârșitul discuției cu premierul Călin Popescu Tăriceanu.

Șeful Guvernului de la Londra a arătat că modul în care muncitorii români se implică în dezvoltarea economiei britanice este apreciat, dar că fiecare stat are propria politică în domeniul forței de muncă, iar recentele măsuri decise de autoritățile britanice în cazul muncitorilor români și bulgari sunt în acord cu normele Uniunii Europene.

Brown a apreciat de altfel că și România ar putea avea, în viitor, probleme similare în domeniul muncii de genul celor cu care se confruntă în prezent autoritățile britanice.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro