BRUXELLES. Instituțiile europene lucrează la reguli armonizate pentru ca firmele care trăiesc din turism în întreaga Europă ”să se redeschidă cât mai rapid posibil”

Publicat: 05 05. 2020, 18:15
Sursă FOTO The Independent.com

Instituțiile europene lucrează la elaborarea unui set de reguli armonizate la nivel european, care vor însoți în acest an sectorul turistic lovit de criza de COVID-19, a precizat marți comisarul european pentru piață internă, Thierry Breton.

Comisarul european pentru piață internă  a declarat că firmele care trăiesc din turism în întreaga Europă trebuie ”să se redeschidă cât mai rapid posibil, dar prin intermediul celor mai armonizate reguli”. Acesta a dezvăluit că va participa la elaborarea ”liniilor directoare care vor fi făcute publice în foarte repede, în zilele următoare, pentru a permite zonelor care sunt în situaţia să primească turişti, să facă acest lucru”, anunță AFP, citat de Agerpres.

Statele membre UE, care își păstrează prerogativele în materie de sănătate, vor trebui să ia în calcul aceste ”reguli sanitare clare, validate de autoritățile de sănătate și cunoscute de toți”, a declarat fostul ministru francez al Economiei.

Întrebat despre posibilitatea ca europenii să călătorească în interiorul UE la vară, Breton a apreciat că ”anumite zone vor fi deschise turiştilor şi altele nu. Vom trebui să respectăm zonele care nu vor fi tratate în mod identic”, a adăugat comisarul european, într-un moment în care statele membre au în vedere o relaxare treptată a restricţiilor şi într-o ordine dispersată.

Thierry Breton, fost preşedinte la companiile Thomson şi France Télécom, a mai spus că va fi introdus un ”plan Marshall pentru turism” care va conţine subvenţii şi nu împrumuturi. Cele 27 de state membre UE negociază în prezent un fond de relansare cu o valoare ”gigantică” potrivit comisarului european,care a evocat o sumă cuprinsă între ”1.000 şi 2.000 de miliarde de euro”.

Sectorul turismului este responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut al UE şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE.